INEVITABIL. ACS Poli a pierdut cu Petrolul și a ajuns pe ultimul loc din liga secundă

Aproape inevitabil după toate scandalurile și problemele din ultima vreme, ACS Poli a ajuns pe ultimul loc din liga secundă, cu 5 puncte acumulate în 17 etape. Alb-violeții au pierdut cu 1-0 cu Petrolul Ploiești, după un meci dominat steril de prahoveni. Dacă Radu Birlică şi Viorel Boiţ au lipsit și, astfel, nu au mai putut da vina pe arbitri pentru rezultat, la meci a asistat primarul Nicolae Robu, cu Valentin Velcea în stânga sa.

Petrolul a început mai bine meciul, dar Poli a avut o primă ocazie după ce Drăghici a scăpat pe contraatac, dar a trimis peste buturi din fața careului. A urmat un șut peste poartă al lui Țigănașu, după o pasă a lui Ștefănescu, jucător blocat ulterior de portarul Smaranda. Timișoara a încercat o replică, dar Bîrnoi a prins un șut complet ratat, iar Melinte a trimis din lovitură liberă peste poartă. Petrolul a dominat ca posesie și ocazii, dar nu putea „nimeri” spațiul porții. Șaim a trimis pe lângă, iar Ștefănescu, peste poartă. Smaranda a reușit să-l blocheze pe Tudor Șaim, iar Poli a avut alte două palide încercări până la pauză. Mai întâi, Tordai s-a descurcat la șutul lui Golda din 15 metri, pentru ca centrarea lui Bîrnoi spre nimeni să producă „deranj” mare. Antonache era să-și dea autogol, dar Tordai a intervenit, lovindu-se de bara porții.

Într-un meci în care ambele echipe au avut probleme la finalizare, unicul gol s-a marcat de la 11 metri. Motreanu a încercat o degajare, dar l-a lovit pe Ștefănescu în apărătoare. Laurențiu Marinescu a executat penaltiul în stânga lui Smaranda, pentru golul marcat în minutul 54. Din acest moment, spectatorii au trecut la înjurături adresate brigăzii. Intrarea lui Keita nu a produs nicio schimbare, deoarece jucătorul nu a putut oferi o execuție cât de cât de fotbalist. Țigănașu, fost jucător al Timișoarei, a avut o mare oportunitate după ce a scăpat pe contraatac, dar a tras peste gardul de la stadion, în aplauzele ironice ale fanilor. Petrolul a dominat pe final, dar Arnăutu și Ștefănescu au luat și ei la țintă iedera crescută pe clădirea din spatele porții Stadionului Electrica. Timișoara a avut o ocazie în prelungiri, când Melinte a trimis periculos, dar Tordai a respins salvator.

ACS Poli Timișoara: Smaranda – Motreanu, Melinte, Basic, D. Filip – Golda (min 86 Dobrincu), D. Codrea, Haruţ, Bîrnoi – Stere (min 59 Keita), Oct. Drăghici

Petrolul: Tordai – Alb. Olaru, Antoche, Fl. Plămadă, Ţigănaşu – M. Chindriş, Danci (min 88 L. Cazan)- Tudor Şaim (min 93 R. Grecu), Laur. Marinescu, Ştefănescu – Arnăutu (min 77 C. Herea)

Indiferent cine e la meci, arbitrii sunt de vină

După meci, un grup de spectatori a înjurat minute bune brigada de arbitrii și echipa Petrolului, certată și de propria galerie, formată din zeci de suporteri. Dacă Birlică și Boiț au lipsit, după meci managerul sportiv Ovidiu Petre și directorul tehnic Ștefan Nanu i-au spus asistentului de la băncile de rezerve reproșuri legate de arbitraj, iar Călin Cojocaru a avut și el observaţii în aceeași direcție. „Am întâlnit o echipă bună, a fost un meci dificil. După părerea mea, am făcut un meci foarte un, am avut o atitudine foarte bună, dar nu am reușit să finalizăm acțiunile pe care le-am avut. Ultimul sau penultimul loc pentru noi e tot aia. Chiar dacă astăzi am jucat bine și băieții merită felicitări pentru atitudinea avută, noi trebuie să acumulăm puncte, să urcăm cât mai sus. După jocul prestat astăzi și atitudinea băieților, sunt convins că în următoarele meciuri vom acumula puncte. A avut și Drăghici ocazii, și Golda, și Stere. Dacă atacam în prima repriză mingea care s-a plimbat pe linia porții, zic eu că altfel decurge jocul. Advesarul s-a retras, nici pe parcursul meciului nu ne-a presat foarte mult. Nu am reușit să jucăm decât pe mingi lungi fiindcă am intrat în criză de timp. Nu cred că s-a văzut că noi suntem echipa de pe ultimul loc și ei echipa de pe locul 2 sau 3. Cred că nu a fost nicio diferență. Diferența a făcut-o câteodată arbitrul. Deși nu-mi place să vorbesc despre arbitri, sincer, la orice contact a fost decizie doar pentru ei. La penalti, aș fi subiectiv. Mi s-a părut foarte ușor. Am fost departe de fază și nu pot spune cu certitudine dacă a fost, a declarat antrenorul timișorenilor.

Interimarul Petrolului, Octavian Grigore, spune că elevii săi trag așa de prost la poartă din cauza presiunii promovării. „Este o meteahnă a noastră, și nu este una de azi, de ieri, ci este o meteahnă pe care o avem de la începutul acestui de tur de campionat. Ne creăm ocazii, suntem prezenți în fața porții, dar finalizarea lasă de dorit. Că execuția lipsește, că e o lipsă de concentrare sau că e această presiune pe jucătorii noștri, de a lua la fiecare joc 3 puncte, cântărește destul de mult în ceea ce înseamnă calitatea execuției în ultimul moment. Este un teren cu o lungime mai mică decât suntem noi obișnuiți, dar nu am ratat din cauza terenului. Cred că jucătorii nu au cea mai bună execuție pentru că ne dorim cu ardoare cele 3 puncte puse în joc. Probabil că suporterii sunt nemulțumiți că randamentul unor jucători nu se ridică la nivelul așteptărilor lor, sau jocul echipei nu se ridică la nivelul așteptărilor. Am spus-o de la început că în această perioadă de interimat este foarte greu să faci o echipă care să ofere și spectacol și care să adune și puncte. Am oferit varianta care cred că este pe placul celor care investesc, și anume, de a aduna puncte. Cred că faza cu spectacolul o putem lăsa într-o fază următoare, când ne vom putea relaxa un pic, să avem mai mult control al poziției. Nu așa, să venim de pe locul 7, să urcăm pe primele două locuri”, a punctat Tavi Grigore.

Etapa viitoare, ACS Poli joacă vineri de la ora 17 la Mioveni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/