INEDIT. Mărturii cutremurătoare: ,,Ne-au amenințat că ne vor bea sângele!”

Iosif Coriolan Buracu era preot militar ortodox în armata austro-ungară, iar în urmă cu 100 de ani acesta a relatat un episod deosebit de tragic pe care l-a auzit de la o văduvă, în casa căreia a fost găzduit.

În copilăria mea, cândva la sfârşitul secolului al XX-lea, priveam, în mod idealist, războiul ca pe un capitol încheiat în istoria omenirii, ferm convins că în etapa în care ne aflam neînţelegerile vor fi rezolvate prin mijloace paşnice, diplomatice sau de altă natură. Astăzi, pe măsura trecerii anilor, în condiţiile în care conflictele militare se desfăşoară la distanţe cuprinse între câteva zeci şi câteva sute de kilometri de zona noastră, încep să mă îndoiesc de corectitudinea raţionamentului meu.

Reci sau calde, convenţionale sau neconvenţionale, clasice sau moderne, războaiele pot deveni nucleare, psihologice, biologice sau cibernetice, ducând distrugerile şi durerea la cote la care nimeni nici nu se putea gândi în trecut. Indiferent de forma în care sunt duse, pe altarul zeului sunt jertfite atât vieţile combatanţilor, cât şi cele ale populaţiei civile prinse în încleştare.

Materialul pe care îl voi prezenta a fost publicat de către părintele Iosif Coriolan Buracu, acum o sută de ani, în ,,Drapelul” din Lugoj în cadrul unui ciclu de articole intitulat: ,,Din carnetul unui preot militar – Preotul în război”.

Evenimentele s-au desfăşurat la Ropienka, în sudul Ucrainei de astăzi. Iosif Coriolan Buracu era preot militar ortodox în armata austro-ungară şi prezintă un episod deosebit de tragic pe care îl aude de la o văduvă, în casa căreia a fost găzduit. Am citit cu atenţie aceste informaţii şi m-am cutremurat, înţelegând că Ares are capacitatea de a transforma oamenii în neoameni şi chiar în fiare în astfel de momente.

,,Aici sunt izvoare de păcură. Peste noapte, regimentul ne-a fost încartiruit în casele muncitorilor. Noi – ofiţerii – ne-am adăpostit în casa elegantă a văduvei D-na Helene Pauls. Am ajuns să fim trataţi cu mâncări şi beuturi gustoase, să dormim în camere calde, pe aşternut alb… lumină electrică! Tot dânsa a ospătat şi 200 ostaşi ai noştri.

În decursul cinei, ne-a istorisit următoarele:

Când s-au retras şi ultimele trupe austriece ne-au inundat cazacii. Ce oameni fioroşi. Mi-au făcut şi mie vizită, Norocul că n-am fost singură. Cine ştie ce se putea întâmpla. Duceam grija îndeosebi copilaşilor mei, orfani de tatăl lor… de un an. Pe atunci veniseră la mine şi dl. Marian Zieleniewsky cu soţia sa şi cu cele două fetiţe ale lor. (Dânşii erau la masă cu noi. Soţia d-lui Zieleniewsky este născută în Solca. Tatăl dânsei a fost forestierul pe vremuri în Bozovici. Ştia româneşte: închipuiţi-vă bucuria mea!). Cazacii, fără să ciocănească în uşe, intrară în camerele unde stăteam înghesuiţi de frică. Ne strigă să le dăm bijuteriile. Plângând, le-am spus că nu avem nimic. Scotocind însă prin odăi, totuşi au găsit câteva inele ale doamnei Zieleniewsky. Pe ale mele le ascunsesem de cu vreme.

Apoi, apucară pe dl. Marian de umeri şi, scuturându-l cu putere, i-au urlat în urechi să deschidă pivniţa, dar să aibă seamă că, dacă li se întâmplă ceva, vor fi decimaţi cu toţii.

În pivniţe n-au găsit nimic. Erau cătrăniţi rău. Ieşind pe uşă ne-au strigat că, dacă nu vor găsi nici în sat băutură, vor veni să ne bea sângele.

Ajungând cazacii la cârciuma satului au cerut evreului de băut. Zadarnice au fost tânguirile, căci ei cereau mereu, lovind cu puştile în masă şi ameninţându-i. Văzând că evreul nu se mişcă, au ridicat uşa pivniţei şi au intrat în ea. Evreul tremura şi îşi smulgea barba de teamă, că vor da de fiică-sa ascunsă acolo. Ţipând cazacii de bucurie au ieşit cu prada îndoită: cu alcolu şi cu… fata evreului. Pe evreu l-au legat de uşă să vadă cum îi necinstesc fata. Un cazac stătea de strajă cu carabina încărcată. La ţipetele fetii, mama, care era în vecini aleargă în ajutor. Cazacul o ia la ochi şi o loveşte în pântece. Apoi mai veni un alt evreu, pe acesta cazacul l-a lovit în piept. Auzind de la oameni aceste fărădelegi, am pornit la generalul rus – care nu era departe – şi i-am istorisit toate, toate. Generalul a şi trimis cu noi o patrulă, dând ordin ca pe vinovaţi să-i pedepsească imediat şi patrula să stea de strajă la casa mea.

Pe cazaci i-am găsit beţi morţi. Dovezi erau destule într-un singur loc. Judecata a fost scurtă. Criminalii au fost spânzuraţi în faţa întregului sat.”

FOTO: http://art-historia.blogspot.ro/