INEDIT: Cele 7 minuni ale Banatului Montan!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Banatul Montan își încântă turiştii cu un repertoriu bogat de minuni ale naturii și frumuseți care mai de care. Secretele din spatele acestora ascund mistere antice pe care străbunii noștri le-au păstrat cu sfințenie în locuri pline de magie.

Prima minune ascunsă între dealurile Banatului de Munte este locul dintre Anina și Oravița, acolo unde, spun specialiștii, se află mărturii demne de un Jurassic Park. Despre acest colț de lume ascuns în inima pădurilor, numit și Aurora Banatului, se spune că este locul unde a fost descoperită imaginea împietrită a unor păduri de ferigi specifice Erei Jurassice. Unic în Europa, colțul de Banat poartă cu sine ilustrații din piatră care înfățișează lumea dinozaurilor de dimensiuni mici care populau zona în urmă cu 200 de milioane de ani.

publicitate online in ziar Express de Banat

Printre minunile ascunse în munții bănățeni se mai numără și descoperirile care l-au scos la iveală pe Ion-Vasile, primul om modern european. Trei speologi timișoreni au adus la lumină în anul 2002 rămășițele primului om modern din Europa, conservate de mai bine de 40 de mii de ani într-o peșteră de pe Valea Minișului, în apropierea Aninei. Peștera a fost botezată începând de atunci ,,Peștera cu Oase”.

De pe lista celor mai mari minunății bănățene nu poate fi exclusă insula scufundată Ada Kaleh. Istoria spune că la doar 3,5 kilometri de Orșova a existat cea mai vestită insulă a țării, important punct turistic pe Dunăre atât pentru peisaje, cât și pentru produsele ieftine și de calitate pe care turiștii le puteau achiziționa. În anul 1971 aceasta a fost înghițită de valurile Dunării. Cu toate că locul a rămas doar o bucată de istorie, suflarea sa magică încă face valuri de la 40 de metri adâncime.

A patra minune a Banatului Montan este meteoritul conservat în Peștera de după Cârșa, de pe Cheile Carașului. O bucată din meteoritul gigant, vechi de peste 60 de milioane de ani şi cu o greutate de câteva mii de tone, ar fi picat în munții cărășeni, fiind conservată și astăzi în umbra peșterii.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Oare cât de mulți sunt cei care știu că Peter Pan s-a născut în Banat?!

Printre cele șapte minuni ale zonei se numără și povestea copilului-soldat de la Rusca Montană, care a murit erou în Primul Război Mondial. Asemănările magice dintre soldatul Peter Pan și eroul lui Mathew Barrie sunt multe. Tocmai de aceea, în cinstea copilului-soldat a fost ridicat un monument unic în lume. Prin povestea lui Peter Pan de Banat, Rusca Montană este un punct de referință pe harta oricărui turist.

Apele termale ale lui Hercules sunt considerate și ele magice. Întreaga zonă de la poalele Domogledului roiește de legendele lui Hercules, devenit un simbol al forței și al vitejiei. Atributele sale au fost preluate și de apele vindecătoare care răsar din stâncile Băilor Herculane.

Și malul Dunării este plin de magie. Mulți consideră că zonele Banatului Montan, care se contopesc cu fluviul, au fost locurile de inspirație pentru poveștile lui Jules Verne. ,,Satul lacustru” de pe Clisura Dunării este considerat ce-a de-a șaptea minune a Banatului Montan, iar frumusețile și legendele sale sunt cât se poate de vii în rândurile autorului francez.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/