INEDIT. Ceaunul de Aur, de jumătate de tonă, epuizat în timp record! Peste 2.000 de turiști au ajuns la Dunăre

16 echipe au încercat anul acesta să demonstreze că rețeta lor secretă este cea mai bună. În premieră națională, la Moldova Veche, organizatorii au pregătit ciorba într-un ceaun uriaș, care a cântărit jumătate de tonă. Confecționat special pentru acțiune, recipientul a fost adus de Uica Mihai.

Tradiționala acțiune a Uniunii Sârbilor, ajunsă la cea de a 14-a ediție, a deschis anul acesta în premieră Zilele Orașului Moldova Nouă. Edilul-șef Matei Lupu a luat această decizie în semn de respect pentru etnicii sârbi, care reprezintă o parte importantă din comunitate. Acțiunea a adunat peste 2.000 de turiști din toate colțurile țării, dar și din mai multe localități din Serbia.

„Pentru că manifestarea noastră este brand și vine tot mai multă lume să guste din ciorba preparată de participanți, ne-am simțit obligați să gătim la cantitate tot mai mare. Așa am ajuns la concluzia că avem nevoie de un ceaun uriaș, de 500 de litri. Recipientul a fost adus la Dunăre de Uica Mihai, renumit pentru rețetele sale cu specific bănățean, pe care le prezintă în emisiunea sa difuzată de TVR Timișoara. A fost o acțiune reușită, după părerea mea, ceea ce ne motivează să țintim și mai sus. Poate, la anul, vom avea un cazan de o tonă pe care ne gândim să îl fabricăm încă de pe acum în Ungaria, a declarat Adi Moiseș, președintele Uniunii Sârbilor din România, filiala Moldova Veche.

Ciorba gătită în enorma cantitate nu a participat la concurs, ci a fost preparată special pentru turiști și locuitori. Numărul porțiilor s-a ridicat la 2.000, iar acestea au fost acordate gratuit tuturor celor care au venit la malul Dunării. S-a epuizat în trei ore!

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157656862176198″]

Cine a câștigat marele trofeu?

Echipele înscrise în concurs au refuzat în mare parte să divulge secretul unei ciorbe de succes, dar pe alocuri au mai spus una, alta. Apa luată direct din Dunăre, ingredientele aduse din Serbia sau munca în echipă și pasiunea au fost câteva dintre lucrurile dezvăluite.

Juriului i-a fost greu să delibereze, dar în cele din urmă a decis ca Ceaunul de Aur să ajungă la echipa Pensiunii Kenik, formată din bucătari profesioniști din Moldova Veche. „Dintr-o întâmplare am câștigat Ceaunul de Aur și la fel am ajuns să particip la concurs. Prietenii mei din Moldova Veche, care au inițiat competiția, m-au motivat și am decis să sponsorizez cei mai buni bucătari prin pensiune. Le-am spus să nu se limiteze. Ingredientele sunt aduse de la sârbi pentru că acolo sunt mulți pescari pricepuți. Eu am dirijat, cum ar veni, dar îmi place acum că am câștigat. Nu ne-am ieftinit, iar prin urmare, în jumătate de oră, oamenii au epuizat toată ciorba, ceea ce a fost derutant pentru juriu”, a declarat Zlatibor Nestorovici, proprietarul Pensiunii Kenik și marele câștigător al concursului.

Locul al doilea a fost câștigat de Asociația de Pescari din Calafat, condusă de Cătălin Nicula, iar locul al treilea, de echipa comunei Belobreșca.

Mobilizare generală la polițiști
Tot în premieră, polițiștii din Moldova Nouă au decis să se înscrie în concurs. Deși nu au ocupat un loc pe podium, aceștia s-au mobilizat să demonstreze că sunt cei mai buni. Bogdan Desculțu a declarat pentru Express de Banat că la nivel de conducere s-a luat decizia înscrierii în competiție. „Echipa se numește Secretul Dunării și este formată din polițiști ai Poliției Orașului Moldova Nouă. Este pentru prima dată când participăm la Ceaunul de Aur, este o inițiativă a conducerii noastre, astfel că echipajul este format numai din polițiști. Încercăm să dăm gustul care trebuie și să luăm premiul cel mare, bineînțeles. Ingredientul nostru secret este munca în echipă, iar secretul culinar e că ciorba este făcută cu apă din Dunăre, ceea ce nu fac prea mulți, a declarat polițistul.

Nelipsiți au fost concurenții tradiționali. Învățătorul Tomi Popovici participă de la prima ediție, iar anul acesta s-a înscris în concurs cu trei rețete tradiționale. N-a câștigat, dar distracția copiilor din trupele de dans pe care le coordonează a fost cea mai importantă.

„Noi pregătim trei ceaunuri, cu trei grupe diferite de copii din Radimna, Pojejena și Boșneag. Fiecare cu specificul său. Pojejena pregătește ciorbă de pește de Dunăre, Radimna gătește cu pește de râu, fiind la 6 kilometri de fluviu, iar Boșneag sau orașul vechi Moldova Nouă pregătește felul specific zonei, cu orez, mai groasă. Fiecare are câte un ingredient specific. Pojejena folosește borșul, Radimna berea, în loc de apă, iar cei de la Boșneag folosesc orezul brun, care este mai dulce decât orezul obișnuit. Șansele de câștig nu ne interesează, important este că cei mici se simt bine, a precizat învățătorul Tomi Popovici din Pojejena, pentru www.expressdebanat.ro.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157656853209329″]

Zilele Orașului, o reușită!

În urma deschiderii oficiale de vineri seară a Zilelor Orașului Moldova Nouă, acțiunea continuă astăzi și mâine pe scena amplasată pe faleza Dunării, reabilitată recent de administrația locală. Lora este vedeta mult așteptată de localnici. O primă concluzie, până acum, ar fi că manifestarea are un puternic iz de litoral, distracția atinge cote maxime, iar organizatorii, Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă, sunt mândri că au putut aduce în sudul județului mii de turiști. Deși se anunță două zile caniculare, vremea nu este un impediment în calea bunei dispoziții. „Așteptăm în continuare spectatori în număr cât mai mare. Am decis să deschid Zilele Orașului cu acțiunea Ceaunul de Aur în semn de respect pentru etnicii sârbi, alături de care conviețuim și pe care îi respectăm că fac parte din viața comunității noastre, a declarat primarul Matei Lupu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/