Indiferența colectivă față de problema câinilor vagabonzi naște monștri

Subiectul câinilor fără stăpân a devenit cea mai arzătoare problemă în orașul de la malul Dunării.

Patrupedele au devenit, în Moldova Nouă, atât un motiv de îngrijorare (oamenii fiind timorați ca nu cumva un câine agresiv să-i atace, pe stradă), cât și un instrument de propagandă (scuza perfectă pentru a acoperi propriile derapaje). Astfel, într-atâta vorbărie, puțini sunt cei care se implică realmente în soluționarea acestei probleme, timp în care animalele, fie că sunt agresive sau nu, suferă atât din cauza abandonului, dar, cel mai impardonabil, din cauza bătăilor aplicate, care, uneori, sunt surori cu moartea.

În încercarea de a face ceva concret spre soluționarea problemei, inițiatorii paginii „Adăpostul Speranței M9” le-au prezentat cetățenilor ce-nseamnă construirea unui adăpost de câini, dar și ce anume implică toată această poveste (costurile).

O metodă neortodoxă, practicată în trecut (câinii erau capturați, împușcați ilegal, în câmp sau otrăviți) nu a dus la dispariția fenomenului, cum de altfel „nici eutanasia (aplicată ca singură variantă) nu va elimina, nici măcar diminua înmulțirea și abandonul câinilor”. Toată această procedură ar fi o învârtire în jurul cozii, deoarece, după cum se explică pe pagina „Adăpostul Speranței M9”, „Primăria va plăti la nesfârșit ciclul: capturare, cazare 14 zile legale și eutanasie”.

În schimb, cea mai agreată variantă, atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al diminuării numărului câinilor abandonați pe străzi rămâne implicarea omului, a cetățeanului în tot acest proces. Capturarea, cazarea în adăpost a câinilor cu potențial agresiv, adoptarea animalelor, în paralel cu organizarea de campanii de sterilizare a câinilor, de educare și informare a cetățenilor, dar și implicarea iubitorilor de animale ca voluntari, la adăpost, reprezintă cea mai viabilă variantă de a acționa și de a nu sta cu mâinile-n sân.

Faptul că întreaga problemă este dusă la extrem pe rețelele de socializare, iar în teren bate vântul, nu denotă altceva decât o stagnare a lucrurilor, nicidecum o evoluție, o excursie continuă în lumea lui Creangă, cu eterna întrebare: „Muieți-s posmagii?”, o diminuare a șanselor, atât pentru oameni, de a duce o viață liniștită și lipsită de pericol, cât și pentru animale (dreptul de a se putea bucura de căldura unui cămin).

Implică-te și tu în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân! Acțiunile tale pot schimba în bine înfățișarea orașului în care trăiești! Și nu uita: „De scuze tardive niciodată nu a fost secetă”.