Indemnizaţii întârziate pentru persoanele cu handicap

Carmen Simona Stoichiţă este mama unui copil cu dizabilităţi, nu are un loc de muncă şi trăieşte doar din indemnizaţia primită de la stat de însoţitorii persoanelor cu handicap.

Femeia e foarte supărată deoarece se întâmplă situaţii când banii alocaţi de Guvern ajung cu întârziere. „Oriunde mergem, peste tot ni se închid ușile. Nu avem ce să muncim. Am 44 de ani. Am un fiu de 16 ani cu handicap foarte grav. În calitate de însoțitor sunt nemulțumită de faptul că nu îmi primesc banii la timp. Cum poți să convingi un copil bolnav că nu ai bani, că el cere. Nu am un alt venit. Acesta este singurul. Tatăl copilului a plecat, eu trebuie să mă descurc singură. Sunt foarte des probleme cu indemnizațiile pentru persoanele cu handicap. Nu lucrez nicăieri, dar trebuie să îl îngrijesc. De fiecare dată când ne-am adunat și ne-am dus la Primărie au promis că ne vor da”, s-a plâns femeia.

Reacții de la autorități

Eugen Cismăneanţu, primarul Bocşei, admite că există uneori întârzieri ale plăţii indemnizaţiilor respective, dar le explică oamenilor faptul că nu Primăria e de vină pentru aceste neplăceri. „Se poate întâmpla. Se întâmplă de foarte multe ori ca aceste fonduri, foarte importante pentru cetăţenii care au o suferinţă şi nu se pot descurca la fel ca noi ceilalţi, să nu ajungă la timp. Au fost situaţii în care aceste plăţi au întârziat şi câte două sau trei luni. Eu vreau să-i fac pe aceştia să înţeleagă faptul că nu Primăria alocă aceste fonduri. Nu avem niciun control asupra acestor fonduri, banii vin direct la Guvern prin Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice. În momentul în care fondurile ajung în administraţia financiară, automat, Primăria oraşului Bocşa execută aceste îndatoriri”, a spus edilul-şef.

Circuitul banilor
Indemnizaţiile acordate de Guvern ajung la Finanţe şi abia apoi Primăria Bocşa poate plăti fiecărui beneficiar aceste drepturi. Dacă Guvernul nu virează banii la timp, atunci şi administraţia locală plăteşte cu întârziere indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora.

„Îmi amintesc de luna septembrie a anului trecut, când s-a întârziat cu aceste plăţi. Noi am procedat imediat la plata acestor indemnizaţii. A doua zi cum au ajuns banii am convocat şedinţă de consiliu, s-a rectificat bugetul şi în cel mai scurt timp am alocat aceste plăţi. Eu îi susţin, sunt alături de ei, fac tot posibilul să nu întârziem aceste plăţi, dar în acelaşi timp îi rog să înţeleagă faptul că nu Primăria Bocşa, nu funcţionarii sau primarul pot decide plata. Depindem foarte mult de Guvern. Când Guvernul alocă bani, noi îi dăm mai departe în cel mai scurt timp posibil beneficiarilor”, a adăugat Eugen Cismăneanţu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/