Medicii, inspectorii de sănătate și autoritățile județului Timiș fac un apel la cetățeni, să fie precauți și atenți în săptămânile următoare, pentru a evita infectarea cu coronavirus. Se vorbește de valul 5 al pandemiei, cu o tulpină care se răspândește mult mai rapid decât cele anterioare, iar doctorii fac eforturi în spitale ca să poată trata pe toată lumea în nevoie.
„Vrem să transmitem empatia noastră către oameni astfel încât ei să vină cu încredere către medici de familie sau către noi și să putem să îi depistăm din timp. Depinde foarte mult nu doar cum ne pregătim noi în spitale în această perioadă, pentru că într-adevăr, noi de doi ani de zile avem această experiență și ați văzut că Timișul s-a descurcat foarte bine, dar scopul nostru e să salvăm foarte multe vieți. Testați-vă cu încredere, mergeți cu încredere la medicul de familie, la centrele de evaluare astfel încât să vă putem depista din timp ca să vă tratăm cât mai bine și să nu aveți pericolul de a dezvolta forme grave sau complicații pe durată lungă sau post-Covid.”, a transmis Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean din Timișoara.
La rându-i, directorul executiv adjunct al DSP Timiș, Corneluța Fira-Mladinescu, a declarat că acest val „pe care îl avem în față, se preconizează a fi cu un număr mare de infectări și sperăm ca acestea să fie nu foarte grave, să avem această simptomatologie minoră care să fie gestionată prin medicii de familie și centrele de evaluare.”
CITEȘTE ȘI: Noutatea valului 5: centre de evaluare pentru pacienții diagnosticați. 8 vor fi în Timiș
Subprefectul Ovidiu Drăgănescu spune că populația trebuie să fie foarte atentă și în următoarea perioadă pentru ca sistemul spitalicesc să poată funcționa.
„Nu se poate trata un număr absolut nelimitat de persoane în spitale, oricât de bune am avea spitalele, oricât de multe paturi ATI sau non-ATI am face. Primul lucru este modul în care fiecare persoană știe să se păzească de această boală. Le-aș cere timișenilor să aibă grijă, atât ei, cât și familiile lor. De luni vor veni la școală și copiii din clasele 0-4, iar va fi o posibilitate de transmitere mărită. Să nu se uite că fiecare clasă este locul în care se întâlnesc între 25 și 30 de familii, cu părinți, bunici care altfel poate nu s-ar fi întâlnit niciodată și astfel se poate transmite boala. Aș cere tuturor părinților să trateze cu seriozitate acele teste care le-au fost înmânate. Măcar acelea care cu greu sunt aduse și sunt distribuite, acele teste să fie făcute, să fie tratat cu respect acest efort al statului român.”, a spus Ovidiu Drăgănescu.