Ministerul Sănătății continuă să comită gafe după gafe în privința suspendărilor și numirilor de manageri și directori de spitale și alte instituții subordonate direct acestuia. Este de râsu’-plânsu’ de ce este în stare să facă oamenii ministrului Nelu Tătaru cu conducerea DSP Caraș-Severin.
L-au suspendat din funcție pe directorul executiv Dănilă Miloș, l-au numit în locul său interimar pe Romeo Dumitrescu. În 15 mai s-a făcut din nou rocada (printr-un ordin emis în 18 mai!) și în locul său a revenit Miloș, pentru ca patru ore mai târziu, acesta să primească ordinul de detașare la DSP Giurgiu.
De parcă toate acestea n-ar fi fost suficiente, astăzi, 22 mai, Romeo Dumitrescu a fost din nou numit la conducerea DSP Caraș-Severin, tot prin ordin al Ministerului Sănătății, semnat de secretarul de stat Horațiu Moldovan. Ordinul mai prevede că interimatul va înceta de drept în cel mult 30 de zile după starea de alertă. La cum stau lucrurile, nu ar fi exclus ca după acea dată Ministerul să inventeze alte ordine și dispoziții menite să creeze haos și situații hilare demne de filmele de comedie.
Unde mai pui că, timp de două zile, în plină pandemie, după mutarea cu viteza fulgerului a lui Dănilă Miloș la Giurgiu, nu a fost numit nimeni la șefia uneia dintre cele mai importante instituții de sănătate pe timp de pandemie…