Operaţiunea „Sparanghelul”, între oportunitate şi coşmar: „A fost o greşeală că oamenii au fost lăsaţi să plece în acea perioadă”

În lipsa unor soluții concrete, mii de muncitori sezonieri români au plecat în Germania să lucreze în agricultură, culesul de sparanghel/căpșuni fiind singura cale de a câștiga un ban cinstit în situația de față. Visul frumos nu a durat mult, astfel că, la mai bine de o lună, oamenii încearcă disperați să revină în țară, aceștia transmițându-le nemților „să-și scoată singuri sparanghelul din pământ, întrucât condițiile de muncă și cazare au lăsat mult de dorit, la fel și sumele de bani promise la plecarea din România.

Zilele trecute, protestele din centrul orașului Bonn au ajuns atât la urechile autorităților din Germania, cât mai ales în atenția guvernanților români, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, deplasându-se personal la fața locului pentru a încerca cumva să găsească soluții la problemele aduse în prim-plan de muncitorii români. Dincolo de condițiile deplorabile vizavi de cazare/hrană, lucrătorii acuză că le-au fost reținute actele de identitate și că banii ar fi de fapt mai puțini decât cei promiși inițial.

Referitor la situația de față și unda verde a Statului Român pentru părăsirea granițelor de către muncitori în plină stare de urgență, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici, a explicat:

„În primul rând, a fost o greșeală că oamenii au fost lăsați să plece în acea perioadă, iar în al doilea rând, cu siguranță, și lucrătorii și-au asumat, poate, în necunoștință de cauză situația în care ei sunt astăzi, probabil din pricina angajatorului care nu le-a prezentat exact condițiile de muncă. Neavând o altă variantă în țară, sigur că oamenii au încercat să găsească o soluție mai bună. Statul român era obligat să păstreze, mai ales în această perioadă, muncitorii în țară creând condiții pentru ei: fie facilități pentru angajatori, fie pentru angajați”.

În urma vizitei efectuate de ministrul Alexandru în Germania se pare că pentru o jumătate din cei 250 de români care lucrau la ferma intrată în insolvență se vor găsi locuri de muncă alternative, în timp ce pentru lucrătorii care nici măcar nu vor să mai audă de sparanghelul german, purtătorul de cuvânt al MAE, Oana Darie, a declarat că un avion charter va avea ca misiune repatrierea românilor. De asemenea, din partea firmei Ritter, care acum este condusă de un judecător, au venit garanții cu privire la plata drepturilor salariale a oamenilor.

„Ministerul de Externe va trebui să se îngrijească de repatrierea acestor oameni, dacă sunt în situații delicate în țara respectivă, iar statul român să găsească soluții cât mai rapid pentru cetățeni.”, a declarat, de asemenea, Ionuț Popovici.

Sursa foto: stiridiaspora.ro; adevarul.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/