Lucrurile au luat-o complet razna într-un judeţ în care corupţia e la rang de artă. În Poliţie, în Parchet şi în instanţele de judecată!
În „Mica Sicilie”, așa cum se vorbește despre acest județ pe la structurile centrale ale DNA și DIICOT, jurnaliștii care se încăpățânează să facă în continuare dezvăluiri pe baza cărora procurorii ajung să deschidă dosare penale pentru infracțiuni de corupție sau de crimă organizată sunt supuși unui val uriaș de presiuni, de amenințări și chiar unor acte de violență comandate în stil mafiot. Nu de oriunde, ci chiar din sediul unor partide! Bineînțeles că toate aceste aspecte sunt cunoscute de instituțiile abilitate, numai că interesele par să fie uriașe și atunci jurnaliștilor trebuie să li se pună pumnul în gură cu orice risc.
Deschiderea a numeroase procese, solicitarea unor daune uriașe, inimaginabile, și chiar pronunțarea unor sentințe ce au scandalizat întreaga breaslă și societatea civilă, n-au reușit să reducă interesul jurnaliștilor Express de Banat pentru subiecte care deranjează tare. Tare de tot! Așa că s-a ajuns la angajarea unor interlopi care să ne rupă pixurile și la amenințări pe care le-am primit chiar în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sub ochii jandarmilor. Această din urmă scenă a fost filmată, dar pentru polițiștii din județ, care își pun chiloții în cap la petrecerile cu interlopi, nu înseamnă mare lucru. Cum nu pare să însemne nici pentru procurori. Deoarece, pentru un nespecialist în drept, e aproape imposibil de înțeles cum un procuror poate „renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei”. Cu alte cuvinte, faptul că doi jurnaliști care au riscat să fie călcați de o mașină în fața Parchetului, ziua în amiaza mare, amenințați și scuipați de soțul unei inculpate pe care noi am demascat-o, nu reprezintă un interes public. Dar oare cămătăria, falsurile sau înșelătoria prezintă interes public?! Că până la urmă despre asta e vorba.
Avocatul Cosmin Bolosin e la rândul său oripilat de o astfel de soluție. „Renunțarea la urmărirea penală se dă deobicei acolo unde pericolul social al faptei este unul minor, iar interesul public e scăzut. Se dau destul de rar astfel de soluții. Renunțarea la urmărirea penală poate fi echivalentul amenzii administrative și ea trebuie confirmată de către un magistrat. Procurorul trebuie să aibă în vedere persoanele care au fost amenințate, faptul că ziariștii au fost în exercițiul funcțiunii, că documentau un articol pentru a informa opinia publică”, a explicat avocatul Bolosin.