Incluziunea romilor prin angajare – planul Nevo Parudimos pentru următoarele 30 de luni!

Asociația Nevo Parudimos își planifică să crească gradul de angajare a romilor din Reșița prin inițiativa DREAM ROAD – Regiunea Dunării pentru un acces mai bun și o mai puternică dezvoltare a romilor, ca parte dintr-o strategie europeană de incluziune a persoanelor de etnie romă prin facilitarea accesului acestora la piața muncii.

În cadrul proiectului DREAM ROAD se vor realiza materiale de bune practici care să ajute pe termen lung, atât societatea civilă, cât și instituțiile publice în munca lor cu comunitățile de romi pentru a obține rezultate cât mai bune în procesul de incluziune a acestora.

Împreună cu cei 14 parteneri ai proiectului, pe o perioadă de 30 de luni, Asociația Nevo Parudimos va lucra la inventarierea unor metode de bună practică în ceea ce privește accesul romilor la servicii și includerea acestora pe piața muncii.

DREAM ROAD este cofinanțat din fonduri ale Uniunii Europene (FEDR, IPA, ENI) în cadrul Programului transnațional Interreg Dunăre, Prioritatea 4 – Regiunea Dunării bine guvernată.

Obiectivul specific al proiectului este îmbunătățirea capacităților instituționale pentru a aborda provocările societale majore.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/