Închiderea Universității „Eftimie Murgu”, în pixul ministrului Breaz! Rectorul Bichescu asigură: „Învățământul superior va continua în Reșița fără doar și poate!”

Ministerul Educației a acordat un termen de trei luni universității din Reșița pentru a demonstra că merită să rămână pe harta academică a României!

Urmele scandalului de corupție ar fi putut fi șterse până astăzi. Numai că scenele cu dubele de mascați ridicând profesori universitari au fost readuse constant în prim-plan din cauza scandalurilor generate de cei care au rămas în libertate. Nu și-au văzut de catedrele lor, s-au acționat, în schimb, unii pe alții în instanță, s-au pârât că și-au plagiat lucrările de doctorat și au lansat în spațiul public tot felul de acuzații. Grave și foarte grave. Totul s-a învârtit în jurul banilor și al intereselor personale. Mai puțin spre deloc în interesul studenților și pentru viitorul universității. Politehnica din Timișoara ar fi riscat, ar fi absorbit universitatea de la Reșița, ar fi luat-o sub umbrela ei în ciuda imaginii negative a acesteia, dar tot sutele de milioane par să fi stat în calea acestei soluții. Astfel, toți ochii au rămas pe UEM! Bilele negre s-au tot adunat, iar acum în birourile Ministerului Educației i se numără zilele!

Un Ordin al ministrului Daniel Breaz dispune monitorizarea, timp de trei luni, a Universității „Eftimie Murgu”, o procedură specială în urma căreia se poate ajunge chiar la lacăt, la închiderea instituției de învățământ superior de la Reșița. Acest Ordin are la bază concluziile Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), care a descoperit mai multe nereguli grave, ocazie cu care a cerut demiterea rectorului Andrade Bichescu și chiar reorganizarea UEM în cadrul altor universități. Mai exact, fuziunea cu o universitate mare.

Practic, s-a ajuns în ceasul al 12-lea. La UEM situația e confuză în continuare. În niciun caz nu se strâng rândurile, oamenii se judecă pentru bani. Pentru tot mai mulți bani! Rectorul Andrade Bichescu spune că totuși el ar avea lucrurile sub control, în ciuda faptului că tot mai mulți sunt cei care lovesc în universitate și încearcă să pună umărul la închiderea ei. „Ordinul nu a fost emis, nu a ajuns la noi, am primit o anumită adresă că va urma să fie emis având în vedere hotărârea CEMU. Eu am făcut plângere prealabilă împotriva hotărârii în care am arătat vicii de formă și de conținut. Rămâne să vedem ce ne rezervă viitorul. Conform legii, urmează o perioadă de monitorizare de trei luni. În acea hotărâre sunt multe aspecte nereale. Se afirmă acolo, spre exemplu, că au fost anulate în instanță anumite hotărâri ale Senatului. Nu a fost niciodată vorba despre așa ceva. Nu știu în cine se dorește să se lovească. Sunt acolo câteva puncte hilare. Suntem acuzați că am luat măsuri administrative care au însemnat o reducere a cheltuielilor cu peste 100%. De când asta e un minus?! E cel puțin curios dacă nu dubios!”, a comentat rectorul Bichescu pentru expressdebanat.ro.

Activitatea cu studenții se desfășoară fără niciun fel de probleme la „Eftimie Murgu”, susține rectorul și nu există alte motive serioase pentru care să se pună problema închiderii universității. „Nu-mi dau seama ce se dorește. Am ajuns să nu mă mai mire nimic. Având în vedere cele constatate și cuprinse în hotărârea CEMU, eu nu văd nimic de nerezolvat. Cu atât mai mult, cele expuse acolo nu sunt motiv de revocare a rectorului și de intrare a universității într-o procedură de monitorizare specială. Teoretic, există și această posibilitate, ca universitatea să fie închisă, dar noi spunem că nu se va ajunge acolo. Așteptăm să vedem ce spune Ordinul ministrului și vom continua demersurile începute odată cu acea plângere prealabilă la care nu am primit răspuns, deși a trecut o lună de atunci”, a mai spus Andrade Bichescu.

Cu bune, cu rele, Universitatea „Eftimie Murgu” joacă un rol important în județul Caraș-Severin, astfel că închiderea sa ar putea avea consecințe grave, mai ales pe o piață a muncii atât de săracă și de slab pregătită. Astfel, problema închiderii UEM nu e doar una care să-i privească pe cei direct implicați. „Nu putem cere sprijin parlamentarilor pentru că ar fi trafic de influență. A fost mediatizată acea hotărâre CEMU, probabil că și mediul politic are cunoștință despre ce se întâmplă la UEM. Probabil că pot lua poziție, în primul rând la Comisia pentru Învățământ din Senat. Pe mine nu m-a sunat nimeni!”, a explicat Bichescu.

Dată fiind situația actuală a universității, studenții mai au vreun motiv să continue la „Eftimie Murgu”?! Răspunsul a venit tot de la rectorul Andrada Bichescu: „Noi creăm plus valoare indiferent de cât de recunoscut sau nu e acest lucru. Tinerii să vină la UEMR pentru că procesul didactic nu e afectat. Învățământul superior va continua în Reșița fără doar și poate!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/