Începe procesul primarului din Fîrliug

La Judecătoria Reşiţa se consumă în această dimineaţă primul termen al procesului în care Ioan Borduz este judecat alături de alte şapte persoane.

În sarcina primarului din Fîrliug au fost reţinute infracţiunile de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene, cu consecinţe deosebit de grave, şi deturnare de fonduri, ambele în formă continuată, dar şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Trimiterea lui Borduz în judecată de către procurorii DNA este legată de proiectul „Reţeaua transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii”, susţinut din fonduri europene, alocate prin Programul de vecinătate PHARE CBC România Serbia 2006. Toate punctele prevăzute în contractul semnat între Primăria Fîrliug şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au fost îndeplinite cu costuri mai mici decât fuseseră estimate. Ioan Borduz a hotărât atunci să acopere piaţa din Dezeşti cu suma rămasă. Dacă iniţial i s-a promis că se va rezolva schimbarea destinaţiei sumei respective, într-un final nu s-a mai întâmplat asta. Pentru ca executantul lucrărilor să-şi poată recupera totuşi contravaloarea lucrărilor de la piaţa din Dezeşti, sat aparţinător comunei Fîrliug, festivalul agricol prevăzut în proiect a fost dat spre organizare aceleeaşi firme, SC Banatica Group. Sorin Udroiu, administratorul acesteia, a încheiat cinci contracte fictive, spun procurorii DNA, pentru a-şi putea recupera banii cât de cât legal.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a constituit parte civilă în procesul penal cu sumele de 53.727,47 euro (alocată din fonduri PHARE) şi 75.343,82 lei (contribuţia de la bugetul de stat). Ioan Borduz se apără şi spune că nu a făcut nimic ilegal. “Eu am pus suflet, am pus inimă împreună cu toată echipa mea. Eu cred că instanţa de judecată şi oricine vine şi face o evaluare a proiectului ne felicită pentru ceea ce s-a făcut acolo. Acolo nu s-a furat, acolo s-a făcut. Dacă poate cineva să demonstreze că am luat vreun cent, eu singur îmi dau demisia, dar nu am luat nici unul. Nu am cerut nici un ban şi nici nu aveam cum să-l iau pentru că aceşti bani se dau celor care câştigă anumite licitaţii, totul se derulează prin conturi bancare, nu sunt bani cash. În România au ajuns să fie condamnaţi cei care fac, nu cei care nu fac”, a declarat Borduz.

Revenim cu amănunte!