Postul Învierii Domnului este o perioadă foarte importantă pentru credincioși, în biserici se săvârșesc slujbe speciale în toate săptămânile care urmează, iar învățătura îndeamnă la intensificarea rugăciunii. La întoarcerea la Dumnezeu, fără o rezumare doar la partea formală a postului, adică la transformarea lui doar într-un regim vegetarian.
Postul Mare îi pregătește pe credincioși pentru cel mai important praznic al bisericii: Învierea Domnului Isus Hristos. Perioada este una marcată de intensificarea rugăciunii și mărturisirea păcatelor, pregătirea pentru împărtășanie, spune părintele Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timișoarei.
„Postul nu înseamnă, în învățătura noastră de credință, doar simpla abținere de la mâncare, băutură și plăceri. Sunt foarte importante acestea, dar postul înseamnă infinit mai mult. Postul înseamnă pentru noi toți cei care credem în Dumnezeu o schimbare lăuntrică. O schimbare de atitudine, o întoarcere la Dumnezeu, o transformare a făpturii noastre. Foarte simplu spus: din rău să devii bun. La acestea toate ne îndeamnă postul pe care îl avem în față. Să devenim oameni noi. Cum zicea Sfântul Apostol Pavel, «frământătură nouă», să ne schimbăm pe noi înșine.”, a spus părintele Ionel Popescu.
În următoarea perioadă, în biserici au loc slujbe speciale, cum ar fi Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujbă care se oficiază în prima și a cincea săptămână din post, apoi deniile – slujbe care se oficiază în serile din această perioadă și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare – în primele cinci duminici din post.
Postul Paștelui începe luni, în 7 martie. Praznicul Învierii lui Isus Hristos are loc, anul acesta, în 24 aprilie.