Începe marșul pentru medalii! Un fost campion revine în forță pentru Reșița! Este surpriza gazdelor!

Unul dintre cele mai importante evenimente sportive găzduite de municipiul de pe Bârzava va avea loc mâine, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza. La Reșița se vor decerna și în acest an medaliile pentru cei mai buni mărșăluitori ai țării.

Campionatul Național de Marș și Cupa Măzăran fac parte din calendarul oficial al Federației Române de Atletism, iar organizarea sa la Reșița a devenit ceva normal în ultimul deceniu. Elita marșului românesc își dă întâlnire așadar din nou la Reșița, pentru un test util înaintea Campionatului Balcanic din Grecia. Cei mai merituoși dintre sportivi vor fi premiați și în cadrul Cupei Măzăran, competiție ajunsă la cea de-a doua ediție. Atleții s-au antrenat în această dimineață pe aleile din Parcul Copilului din cartierul reșițean Lunca Bârzavei. Printre aceștia s-a aflat și surpriza gazdelor pentru competiția de duminică.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157666141116395″]
De curând a revenit în competițiile de marș un fost medaliat la Campionatele Naționale, veteranul Ion Păun. Deși nu este originar din Banat, acesta a reprezentat în anii 90 chiar municipiul de pe Bârzava în competiții, sub îndrumarea antrenorului emerit Iosif Corneliu Măzăran, la CAJ Arsenal Reșița. După o participare cu succes la Balcaniada de marș pentru veterani, de la finele săptămânii trecute, unde a câștigat medalia de aur, Ion Păun va concura mâine pentru Reșița la Campionatul Național. Va face echipă cu Marius Cocioran și va avea ocazia de a urca pe podium la aproape 55 de ani!

Ion Paun1Ion Paun2

Iată reprezentanții Reșiței la Campionatul Național de Marș:
Seniori
Echipa CSU Reșița: Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Florin Știrbu.
Echipa CSM Reșița: Robert Lațcu, Doru Ursu și Atila Balog.
Toți cei șase mărșăluitori vor concura și la individual. Alături de ei se va afla și veteranul Ion Păun.

Senioare
Echipa CSU Reșița: Mihaela Pușcașu, Ana Rodean și Alexandra Aichimoaei.

Juniori I
Echipa CSU Reșița: Remus Rădoi, Alexandru Moțățăianu, Adrian Poștoacă și Samuel Poliță.

Junioare I: Valentina Tincu și Lăcrămioara Căruceriu (CSU Reșița)
Juniori II: Nikolas Gherghinescu (CSU Reșița)
Junioare II: Denisa Zota (CSU Reșița).

Antrenori: Iosif Măzăran, Gheorghe Ardeleanu, Octavian Măzăran.

Iată ordinea în care se vor desfășura probele și orele de start:
*10 km J1 masc. – ora 9.30
*10 km J2 masc. – ora 9.35
*3 km J3 fem. – ora 9.40
*10 km J1 fem. – ora 9.50
*5 km J3 masc. – ora 10.20
*20 km S+T fem. – ora 10.45
*5 km J2 fem. – ora 10.50
*20 km S+T masc. – ora 11.15
*2 km copile 1 fem. – ora 11.25
*3 km copii 1 masc. – ora 11.50

Competiția va avea loc pe un traseu omologat de FRA, amenajat pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza (de la intersecția cu strada Gratz până în Piața Traian Vuia, în fața Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, unde va avea loc și festivitatea de premiere). Duminică, 20 martie, circulația autovehiculelor va fi închisă între orele 8:30-14:00.
Cotidianul online Express de Banat se numără printre partenerii media ai evenimentului sportiv.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/