Începe curățenia de primăvară! După trei ani de pauză, municipalitatea lugojeană va ridica din nou deșeurile vegetale de la populație

Începând de luni, 1 martie, administrația lugojeană va începe curățenia de primăvară, acțiune ce se va desfășura pe întreg parcursul lunii martie. Primăria Lugoj a stabilit un program de ridicare a crengilor și a resturilor vegetale.

„Resturile vor fi tocate efectiv pe stradă. Utilajul vine împreună cu tractor și remorcă, iar crengile se toacă la fața locului, ca să nu ne mai plimbăm cu ele prin oraș. Vom face în așa fel încât să trecem, cel puțin de două ori, prin fiecare zonă.”, precizează viceprimarul Ștefan Blidariu.

Programul de curățenie

Elena Olaru, din cadrul Serviciului de Sere și Spații Verzi, spune că programul începe de luni, 1 martie. „Spre deosebire de anii trecuți, sunt prevăzute două treceri prin fiecare zonă, în eventualitatea că unii cetățeni n-au avut timp să scoată resturile vegetale în fața caselor. Zilele de 29, 30 și 31 martie sunt rezervate altor zone din oraș, la cererea cetățenilor.”, arată Elena Olaru.

Astfel, la 1 și 15 martie (a doua trecere) sunt programate Splaiul Brediceanu, Campionilor, Sporturilor, Paul Chinezu și Episcop dr. Bălan.

În 2 și 16 martie urmează zona Țesători și Cartierele Stadion I, II și III. În 3 și 17 martie: străzile Bucegi, Caragiale, Koloman Wallisch, Gh. Doja, Anișoara Odeanu, Titulescu, Jabărului și străzile adiacente. În 4 si 18 martie: Cartierul Cotu Mic și Splaiul Tinereții. În 5 și 19 martie: străzile Banatlui, Bocșei, Vladimirescu și Herendești. În 8 și 22 martie: Bolintineanu, Cartierul Balta Lată (Eftimie Murgu). În 9 și 23 martie: Făgetului, 13 decembrie, Horea, Vasile Alecsandri, Brândușelor și Traian Vuia. În 10 și 24 martie: Timotei Popovici, Caraiman, Tapiei și străzile adiacente. În 11 și 25 martie: Splaiul 1 Decembrie, Cartierul Militari, străzile Astalaș Primăverii și Cloșca, iar în 12 și 26 martie sunt programate str. Rosada, Dunării, 13 decembrie, Narciselor, Împăratul Traian, Ion Vidu, Coposu și străzile adiacente.

Tocător pentru resturile vegetale

Primăria municipiului Lugoj a anunțat că dispune, pentru efectuarea curățeniei de primăvară, de tocătorul care nu a putut fi utilizat în anii precedenți. Acest tocător a fost în proprietatea Salprest și, din 2019, a trecut în proprietatea Serviciului de Sere și Spații Verzi.

„Când am venit în primărie, exista un tocător de vegetale, dar era defect. De fapt, utilajul nu era stricat, s-a rupt doar cuțitul, care costă 800 de euro și n-au mai vrut să îl repare. Suma nu este mare, pentru un utilaj atât de folositor. Este un utilaj italian. Noi am comandat imediat trei cuțite noi și, la acest moment, avem și unul de rezervă, pe cel vechi, care a fost sudat. Am repornit tocătorul și funcționează chiar foarte bine. Tot ceea ce s-a curățat la spital sau prin parcuri, s-a măcinat cu acest tocător. Vrem să îl folosim și pe Insula Cotu Mic, deși va fi destul de greu să îl coborâm acolo. El merge până la o anumită grosime, până la un anumit diametru de copac de 25 cm. Intenționăm să mai cumpărăm încă unul, de capacitate ceva mai mare.”, ne-a declarat Claudiu Buciu, primarul municipiului Lugoj.

Edilul-șef adaugă că „în bugetul pe acest an, vom cuprinde achiziția mai multor utilaje pentru spații verzi, curățenie stradală, deszăpezire, branșamente la rețeaua de apă și autobuze pentru oraș”.

Programul de curățenie este între orele 8.00 și 15.00. Pentru informații suplimentare, Serviciul de Sere și Spații Verzi stă la dispoziția cetățenilor la numerele de telefon 0256.351.902 și 0760.808.136.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/