Trenul SF îi aduce pe bogații din Timișoara la Reșița în mai puțin de 100 de minute! Doar în visul președintelui Dunca!

La propunerea lui Romeo Dunca, aleșii județeni PNL au votat alocarea unui milion de euro pentru realizarea unui studiu de fezabilitate despre care opoziția spune că va rămâne doar un teanc de hârtii!

Este vorba despre tram-train-ul, trenul cu propulsie pe hidrogen și noua linie ferată Timișoara – Reșița, lucruri pe care Romeo Dunca le-a visat într-o noapte, după cum chiar acesta a mărturisit. Nimeni nu s-ar opune unei astfel de investiții, dacă ar fi realistă și rentabilă, spun social-democrații, consilierii Pro România și PMP, dar la cum prezintă proiectul președintele Consiliului Județean Caraș-Severin pare să fie mai degrabă un vis euforic din care doar firma care ar schița studiul de fezabilitate ar avea de câștigat. Vreo 4 milioane de euro!

„Mi s-a părut un proiect SF. Ne permite CFR să intervenim acolo?! Facem altă cale ferată de la Reșița la Timișoara?! Păi noi avem podul de la Soceni unde nu s-a reușit coborârea drumului cu o jumătate de metru, s-au chinuit Hurduzeu și Popa patru ani și tot degeaba! Ne facem propria noastră cale ferată?! Păi liniile astea nu erau prinse nici măcar în masterplanul de transport. Orice om normal, care știe cum merg lucrurile, își dă seama că nu se poate face așa ceva”, a spus Ioan Crina, ca răspuns la propunerea lui Romeo Dunca privind alocarea unui milion de euro, cota Consiliului Județean, pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Romeo Dunca le-a explicat însă aleșilor județeni că el visează frumos și că lucrurile sunt deja puse la punct. Oamenii cu bani vor renunța la mașinile de lux și vor urca în trenul minune pentru a rămâne cu gura căscată în Banatul Montan. „Ăsta e modul dvs. de a înțelege lucrurile. În urma viselor unor oameni a apărut această idee că ar fi benefic ca oamenii cu salarii mari din Timișoara și Arad să vină să se bucure de frumusețile județului Caraș-Severin. În urma acestei idei s-a luat legătura cu domnul ministru, avem un act scris și ni s-a recomandat să introducem în strategia de dezvoltare a județului acest proiect. Am avut o întâlnire și cu noul ministru și ne-a confirmat că e o idee bună. Există un protocol semnat la Ministerul Transporturilor”, a justificat președintele Dunca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ionuț Popovici, liderul PMP Caraș-Severin, a încercat la rândul său să mai reducă din euforie: „Astăzi nu poți pleca la București cu trenul din niciuna dintre gările Reșiței. Nu pleacă nici măcar un vagon direct către capitala țării! Mergeți și vedeți câți oameni pleacă din Reșița cu trenul spre Timișoara și câți vin cu trenul de la Timișoara la Reșița. Oamenii cu bani nu vin cu trenul în Caraș-Severin!”

Flavius Nedelcea a constatat și el ceva interesant legat de acest proiect: „Noi avem 2 milioane de cheltuit pentru toate drumurile județene, dar dăm un milion de euro pe un studiu! Asta chiar e o treabă bună!”

Pentru Romeo Dunca e însă clar. Vine din mediul de afaceri, unde a câștigat o avere și a cunoscut succesul, astfel că nu renunță el atât de ușor la un tren pe hidrogen. În plus, cine sunt Crina, Popovici sau Nedelcea? Dacă ar fi visat la fel… tram-train-ul sosea deja în Gara Reșița Nord!

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/