Începe cea mai importantă conferință regională de comunicare dedicată industriilor creative din vestul țării!

Se dă startul singurei conferințe regionale de comunicare dedicată industriilor creative din Banat. Cea de-a noua ediție a Conferinței PRbeta se desfășoară în perioada 16-17 mai, la INCUBOXX Timișoara. Tema din acest an va fi „POWER OF THE PEOPLE”.

Evenimentul include o secțiune special dedicată business-urilor mici sau celor aflate la început de drum, pentru a le ajuta să acceseze mai ușor canalele de comunicare potrivite cu serviciile și produsele pe care le oferă.

Am format în jurul evenimentului o întreagă comunitate de oameni care, la fel ca noi, cred că învățând și lucrând împreună putem îmbunătăți atât serviciile pe care le oferim, cât și modul în care comunicăm unii cu alții. În acest an, Conferința PRbeta este despre oameni și puterea noastră creativă//de a lucra împreună//de a colabora//de a crește. Transmitem mesajul nostru în toate cuvintele, așa cum poate am simțit mereu: PRbeta 2019 – POWER of the PEOPLE!”, transmit organizatorii de la PRbeta.


Ca în fiecare an, evenimentul se desfășoară în două zile consecutive, prima fiind dedicată prezentărilor, discursurilor și discuțiilor susținute de specialiști. A doua zi include 4 workshop-uri, care au ca scop aprofundarea cunoștințelor dobândite în prima zi a evenimentului.

Printre invitații Conferinței PRbeta se numără: Florina Iordache (OM la MagiCAMP), Cristina Hanganu (director de comunicare & CSR, Lidl Romania, vicepreședinte Global Women în PR România), Sorin Bade (jurnalist Radio Guerrilla), Oana Cosma (editor la Start-up.ro), Raluca Duță (digital Manager L’Oréal) și mulți alții.

De asemenea, în cadrul work-shop-urilor se vor aborda teme precum: Targetare eficientă în Google Adwords și Facebook Ads, Strategia de comunicare pentru business-uri la început de drum, Vorbește cu comunitatea ta: newsletter-ul pe WhatsApp, Strategii online – cum folosim emoția în comunicare.

Taxa de participare pentru prima zi de eveniment este de 149 lei, iar pentru fiecare workshop – de 99 lei. Până la finalul acestei săptămâni, se desfășoară o campanie care include biletul la prima zi a evenimentului și un workshop la alegere la prețul de doar 149 lei. Mai multe detalii despre speakeri, workshop-uri și program sunt disponibile pe site-ul evenimentului: http://prbeta.ro/comunicare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/