Încep tranzacțiile financiare cu acțiunile de la Metalul. Negocieri intense!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cu puțin timp înainte de reunirea lotului, situația este încă incertă în Valea Domanului. Acționarii clubului n-au ajuns încă la un numitor comun, negocierile aflându-se în plină derulare.

În urma celei mai recente ședințe de Consiliu Local, Primăria Municipiului Reşiţa a transmis în scris o adresă acţionarului societăţii comerciale „S.C. Club Sportiv Metalul Reşiţa S.A.”, Rufă Cătălin, privind situaţia clubului. Propunerile enunţate în adresă se referă la discuţiile purtate la Reşiţa, în luna iunie, între administraţia locală şi reprezentanţii acţionarului.

„Există posibilitatea achiziţionării de către Rufă Cătălin a unei părţi din pachetul de acţiuni deţinute de către Consiliul Local al Municipiului Reşiţa la S.C. Club Sportiv Metalul Reşiţa S.A. sau posibilitatea transmiterii unei oferte Consiliului Local al Municipiului Reşiţa de către Rufă Cătălin, referitor la vânzarea/cedarea acţiunilor deţinute de acesta la S.C. Club Sportiv Metalul Reşiţa S.A. Totodată, i s-a solicitat acţionarului şi analizarea problemei referitoare la grupele de copii şi juniori şi altele, a precizat primarul Mihai Stepanescu.

Până ca cei doi acționari să ajungă la un consens, în Valea Domanului nu există antrenor, mulți dintre jucători au plecat în alte părți, iar ceilalți așteaptă clarificarea situației astfel încât să știe ce au de făcut. În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere, echipa riscă să se desființeze, ceea ce ar însemna un mare adio spus Ligii II.

untitled design set 970x90 px

Punctul de vedere al acţionarului Rufă Cătălin este aşteptat în scris până în data de 6 iulie 2015, zi în care toate echipele de Liga II din țară se reunesc pentru a pregăti noul sezon competițional.

 

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. GRN says:

    Noi vrem ! El vrea ?

  2. Clarvăzătorul says:

    Să sperăm că Dl.Rufă va lua decizia corectă și va ajunge la un acord cu Dl.Mihai Stepănescu.

  3. Radu says:

    Cel mai bine ar fi sa preia PRIMARIA toate actiunile si sa faca ceva serios cu aceasta echipa C.S. METALUL RESITA.

  4. Podsekalnikov says:

    ,,Tranzactii financiare” & ,,negocieri intense”. Nu vi se pare ca titlul articolului e prea puternic pentru subiectul in cauza? Mai lipseau doar ,,stire bomba” si ,,senzational”.

  5. kalasnikov says:

    Praf în ochi cu “praful de pe tobă”! S-a ales “praful şi pulberea”!

  6. suporter resita says:

    Poate cel mai frumos ar fi ca galeria sa infinteze propria echipa , dupa modelul ASU Timisoara. Jumatate din banii alocati lu Rufa sunt suficienti pentru a duce echipa in lig 2 in 3 ani . Cred ca orice resitean ar prefera sa avem clubul nostru ,club format in majoritate din jucatori localnici si condus de catre cei mai sufletisti dintre suporterii locali. Acest club nu ar fi instrainat nimanui ,acest club ar dainui doar prin suporteri si prin ei pe vesnicie.

  7. LuxPhotoFuchs says:

    În 2013 august aveam echipă de liga 3 şi Caransebeşul avea la fel. Am dat din buzunar 24 de miliarde pentru mitici, mercenari şi tâlhari care au pângărit numele Metalul Reşiţa cu damila mâciuca. M-aţi înjurat, blestemat etc. că m-am opus proiectului electoral. Vă întreb, unde e azi Caransebeşul şi ce a ajuns Metalul? Azi, cu 24 de miliarde, CSM Şcolar era departe şi legal subvenţionată! Q.E.D.!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/