Pompierii au stabilit! Sauna sălii de sport Smartfit a fost incendiată, cel mai probabil, intenționat! Surse din cadrul poliției spun că focul ar fi fost aprins în urma unui incident, iar în jurul semnelor de întrebare se află scandalul dintre asociații celui mai puternic brand de fitness din Timișoara.
Potrivit pompierilor, în cazul incendiului izbucnit sâmbătă, ar fi vorba de o mână criminală. „În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit cauza probabilă a incendiului – folosirea intenționată a unei surse de aprindere”, au transmis reprezentanții ISU Timiș. De cealaltă parte, polițiștii au în vizor o persoană. „În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști cu privire la incendiul de pe strada Cetății din Timișoara, există un bărbat de 29 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al județului Timiș. Surse din poliție spun însă că bărbatul ar fi pus eucalipt pe o rocă în timp ce se relaxa în saună și în acest fel s-ar fi aprins focul.
În ochii lui Cosmin Șorban, acționarul majoritar, primul suspect este Răzvan Irimescu, partenerul său de business și fost angajat în companie. „Am încredere în ancheta Poliției și cred că va ieși la iveală mintea criminală care ar fi putut comanda un astfel de incendiu. Suspectul, o persoană certată cu legea, a fost doar un instrument într-un joc diabolic pus la cale de oameni care vor cu orice preț să afecteze imaginea Smartfit, după nereușitele legale și mediatice. Am declarat și la Poliție următoarea coincidență tulburătoare: fostul meu angajat, Răzvan Irimescu, m-a amenințat că îmi pune pompierii în cap. Am crezut că se referă doar la plângerile aberante pe care mi le-a făcut. Pagubele materiale nu contează, însă încep să mă tem pentru familia și pentru copiii mei”, a spus Cosmin Șorban, asociatul majoritar al Smartfit Timișoara.
Șorban crede că informațiile apărute în presă în urma scandalului intern sunt atacuri ale lui Irimescu în contextul în care acesta gestionează, prin interpuși, o altă sală de sport concurentă și se pregătește să o deschidă pe cea de-a doua, la 500 de metri de centrul Smartfit incendiat.
„Dezaprobăm orice practică de concurență neloială și suntem convinși că publicul și clienții Smartfit nu vor cădea în plasa jocurilor murdare făcute de concurență. Voi face toate demersurile ca vinovații de incendiu să plătească pentru fapta lor oribilă. Nu așa se atrag clienții, ce s-a întâmplat sâmbătă este comportament criminal”, a mai adăugat Cosmin Șorban.
Telenovela din jurul focului. Primăria Timișoara, acuzată de corupție
Răzvan Irimescu vine cu acuzații la fel de grave aduse la adresa lui Șorban. Bărbatul spune că este vorba despre o „încercare mișelească” prin care se urmărește discreditarea sa. Mai mult, atrage atenția asupra faptului că sala de sport funcționează ilegal și acuză Primăria Timișoara de corupție.
„Soția mea, Silvia, a sesizat Primăria Timișoara despre ilegalitatea funcționării Smartfit 1 însă până în prezent nu au fost luate niciun fel de măsuri, dimpotrivă, răspunsurile lor indică clar nivelul de corupție la care s-a ajuns prin acțiunile lui Șorban Cosmin”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Răzvan Irimescu.
Șorban ar fi fost demis din funcția de administrator al firmei, unul din motive fiind lipsa autorizației de securitate la incendiu a sălii de sport. „Voi acționa de îndată și voi sesiza organele abilitate în sensul atragerii atenției asupra ilegalităților care se întâmplă în incintele Smartfit sub comanda lui Șorban Cosmin, persoana care este cercetată penal și care a fost suspendată din funcția de administrator printr-o decizie definitivă. Menționez că unul din motivele suspendării a fost exact lipsa autorizației de securitate la incendiu în incinta Smartfit 1. Dacă tot se vorbește despre coincidențe, mă întreb care este mai evidentă? Faptul că grupul compus din Șorban Cosmin și Han Angela au încercat fără succes să introducă firma în faliment, iar acum încearcă să distrugă brand-ul creat de mine sau aceea că aceleași persoane sunt cercetate penal într-un dosar în care s-a și pus în mișcare acțiunea penală in REM? ”, a mai adăugat Irimescu.
Bărbatul spune că se va folosi de toate mijloacele legale pentru a se face dreptate în acest caz și că acuzațiile aduse în cazul incendiului sunt mijloace prin care Cosmin Șorban încearcă să își „mascheze întreaga inginerie criminală” creată. „Reaua și păguboasa administrare a lui Șorban a dus la suspendarea acestuia, dar chiar și așa controlul ilegal exercitate asupra societății și continuarea derulării afacerilor în stil mafiot și nu într-un cadrul legal normal, a dus în prezent la incendierea Smartfit 1 și implicit la cauzarea de daune în interesul asociaților și colaboratorilor”, a mai precizat Irimescu.
Autoritățile vor continua cercetările în acest caz. Smartfit are peste 6.000 de clienți și aproape 70 de antrenori.