Incendiu violent în Mehadica! Două case și o anexă, distruse de foc!

Un incendiu violent a distrus două case și o anexă în comuna Mehadica. Exista riscul ca flăcările puternice să se extindă și la celelalte gospodării.

Intervenție în forță, ieri după-amiază, în comuna Mehadica. Pompierii militari din Băile Herculane și Caransebeș, împreună cu membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mehadica au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese deja acoperișurile a două case și pe cel al unei anexe și exista pericolul să se extindă și la celelalte imobile vecine.

Suprafața totală cuprinsă de flăcări era de aproximativ 700 mp, dar efortul comun al forțelor de intervenție a condus la localizarea rapidă a incendiului, evitându-se propagarea la cea de-a treia locuință.

Incendiul puternic a distrus acoperișurile caselor și a afectat mai multe încăperi și bunuri materiale, paguba fiind de circa 170.000 de lei, dar s-a reușit salvarea de bunuri în valoare aproximativă de 200.000 lei. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/