Încă un proces pierdut de managerul Spitalului din Caransebeș. „O ambiție a medicilor!”

untitled design set 970x90 px

Judecătoria Caransebeș a decis cu titlul executoriu și de îndată ca medicii din cadrul Societății Civile Medicale să-și recapete cabinetele. Managerul Spitalului Municipal de Urgență, Adrian Cican spune că decizia nu este definitivă, chiar dacă este executorie și de îndată, iar luni, 17 februarie va face apel la Judecătoria Caransebeș.

Judecătoria Caransebeș a dispus obligarea pârâtului (Spitalul Municipal de Urgență) ca, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.298/208/2020 al Judecătoriei Caransebeș, să permită și să asigure reclamantei (Societatea Civilă Medicală) accesul și folosința normală, cu toate utilitățile necesare, pentru spațiul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 17591/23.11.2014, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 30.10.2019, pentru punerea în aplicare a HCL nr. 200 din data de 29.10.2019. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pe fond sunt mâhnit de situația în care am ajuns să ne judecăm cu un director al spitalului pentru o acțiune intempestivă a acestuia de evacuare a noastră din spațiul pe care în mod legal îl dețineam și în care efectuam activități de medicină ambulatorie de specialitate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Desigur că președintele Judecătoriei Caransebeș a făcut un act de dreptate emițând această Ordonanță Președințială din care îl obligă pe Cican Adrian, respectiv pe Spitalul Municipal de Urgență, să ne repună în situația anterioară gestului său necugetat. Ordonanța este executorie și este de îndată. De fapt este vorba despre o concurență între medicii organizați în conformitate cu cele legale, pentru practica medicinei ambulatorii de specialitate și instituția spitalului municipal, care dorește să-și extindă activitatea și să efectueze exact aceeași activitate ca și medicii organizați conform prevederilor Ordonanței de Guvern 124/1998. După toate regulile concurenței directorul spitalului nu avea voie să se comporte așa cum a făcut-o. Conflictul dintre noi medicii și actualul, vremelnicul și trecătorul nostru director nu este unul de natură personală, ci este unul de natură instituțională”, ne-a declarat medicul Gheorghe Borcean

Doctorul Borcean ne-a mai spus că Ordonanța Președințială se aplică pentru cele trei cabinete medicale sigilate de către conducerea spitalului: Chirurgie, ORL, Ofltalmologie.

Managerul Spitalului Adrian Cican ne-a declarat că va face apel luni 17 februarie la Judecătoria Caransebeș și, dacă va pierde și apelul se va conforma, dar spațiile sunt în renovare așa că nu poate oferi exact aceeași locație:

Luni o să depunem apel la Judecătoria Caransebeș, eu le dau accesul dar spațiile sunt refăcute, acolo se lucrează, o să trebuiască să decidă executorul, să se ducă la Primărie. Spitalul le oferă în altă parte, poate la parter, nu le va conveni dar asta este. Toate contractele de acolo din fosta Policlinică au ca și condiție de funcționare a cabinetelor până la înființarea Ambulatoriul, dar este o ambiție a medicilor…, e dreptul lor să apeleze la această ambiție”, ne-a declarat Adrian Cican.

Managerul unității medicale a devansat data primirii avizului de funcționare prin Ordin al Ministerului Sănătății, pentru Spitalul Municipal de Urgență, cu Ambulatoriu integrat până cel târziu la Sărbătorile Pascale.

publicitate ziar expresb 1000x100

CITEȘTE ȘI:

Vestea bună: Ambulatoriul Spitalului din Caransebeș se va deschide! Vestea proastă: medicii cu cabinete private trebuie să evacueze spațiile

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/