Consilierii locali au mai făcut un pas în încercarea de a trece Pădurea Verde din administrarea statului român în cea a Primăriei Timișoara. Autoritățile locale își propun ca atunci când vor administra zona să o transforme într-un parc.
Cu 20 de voturi pentru, consilierii locali au adoptat o hotărâre care adaugă clarificări cu privire la propunerea înaintată Guvernului, încă de anul trecut, ca Timișoarei să îi fie transmisă, cu titlu gratuit, Pădurea Verde pentru ca primăria să o poată amenaja sub forma unei păduri-parc. Astfel, aleșii locali au introdus în cuprinsul hotărârii interdicția de a transfera pădurea în domeniul privat al municipiului, respectiv în circuitul civil. Practic, se interzice orice fel de construcție civilă în pădurea ce se vrea a fi transformată într-o zonă de relaxare.
Prezent la Timișoara la începutul lunii iulie, ministrul Mediului a declarat că susține trecerea din administrația publică a statului (Romsilva) în administrarea UAT Timișoara a Pădurii Verde. „După ce vom rezolva chestiunile tehnice cu cei de la Ministerul Justiției, am încrederea că primarul și echipa de la consiliul local vor găsi resursele necesare să traseze aleile, să monteze băncile, sursele de iluminat, să realizeze pistele de biciclete sau pentru alergare, evident, cu materiale prietenoase cu mediul și timișorenii vor putea să beneficieze de acest lucru.”, declara atunci Costel Alexe. Pentru ca acest transfer să poată fi realizat este nevoie și de avizul Ministerului Justiției.
Pădurea Verde se întinde pe aproximativ 700 de hectare, din care peste 90% sunt în proprietatea statului român, restul aparține primăriei. Pădurea a fost amenajată pentru prima dată de Serviciul Silvic Maghiar, în 1860, și a fost inclusă în Ocolul Silvic Timișoara în 1947. Aici există arbori care au și până la 120 de ani și mai multe specii de plante rare, printre care orhideea. În Pădurea Verde sunt amenajate grădina zoologică și Muzeul Satului.
Sursă foto: discovertimis.ro
Marcel Ciolacu a anunțat că se retrage de la negocierile pentru formarea viitorului Guvern. El spune că PSD va vota un Guvern de dreapta. „PSD se retrage cu demnitate...
Colindători din Banat au vestit miracolul Crăciunului pe străzile Timișoarei
Peste 2000 de copiii defavorizați, din Caraș-Severin, au primit ghetuțe noi!
Ioan Popa: „La 35 de ani de la Revoluție, Semenicul renaște”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281