Încă un pas pas pentru reabilitarea Liceului „Iris”. Clădirea va fi renovată total

Lucrurile încep să se miște în sfârșit, deși lent, pentru reabilitarea Liceului Teoretic Special „Iris” din Timișoara, unde învață copii cu deficiențe de vedere și nu numai. La peste un an de la semnarea contractului de finanțare pe fonduri europene, s-a aprobat devizul general pentru faza de proiect tehnic. 

Contractul de finanțare propriu-zis pentru reabilitarea integrală a liceului a fost semnat în 25 ianuarie 2019, iar denumirea oficială a proiectului este „Reabilitarea, consolidarea, modernizarea și accesibilizarea spațiilor educaționale din cadrul Liceului Teoretic Special «IRIS», cu realizarea de măsuri de sprijinire a eficienței energetice prin gestionarea inteligentă a energiei și utilizarea energiei din surse regenerabile”. Clădirea va trece prin lucrări de reabilitare termică, șarpanta va fi înlocuită integral și, în plus, la școală vor fi amplasate panouri fotovoltaice și solare. Valoarea totală a devizului general ajunge la 8.493.555,38 lei, cu TVA inclus.

Lucrările ar fi trebuit să înceapă în toamnă, conform anunțului făcut după semnarea documentelor de către conducerea CJT, cu ADR Vest. În „stil” românesc, firește că lucrurile s-au decalat. Banii pentru reabilitarea liceului provin atât din bugetul propriu, cât și de la Guvernul României, prin MDRAP, dar și din fonduri europene, pe perioada 2014-2020, prin Programul Operațional Regional. În urma lucrărilor, peste 32% din consumul de energie al școlii din zona Calea Martirilor va fi asigurat din surse regenerabile. De asemenea, va fi asigurat și accesul pentru cei cu dizabilități.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La Liceul Teoretic Special „Iris” învață peste 200 de elevi cu deficiențe de vedere, cu autism sau cu sindromul Down. După ce vor începe lucrările, clasele vor fi relocate.

foto: isj.tm.edu.ro

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/