Un bebeluș din Timișoara care a fost născut la Maternitatea Odobescu are coronavirus. Și mama acestuia a fost testată pozitiv, astfel că cei doi au fost internați la Maternitatea Bega, spital COVID-19.
Nou-născutul a făcut febră la două săptămâni de la naștere și a fost transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”. În urma testărilor s-a dovedit că rezultatele sunt pozitive atât în cazul mamei, cât și al copilului. Pentru a putea fi tratați, cei doi au fost transportați aseară cu ambulanța la Maternitatea Bega unde, potrivit reprezentanților unității sanitare, mai sunt internate 13 paciente, printre care și o femeie însărcinată.
Cel mic nu face parte din cei 10 bebeluși diagnosticați inițial cu coronavirus. Vă reamintim că, în cazul celor 10, testul a fost repetat. Nouă dintre ei nu au contactat virusul, dar un nou-născut a fost depistat pozitiv. Maternitatea Odobescu aparține de Spitalul Municipal care se află în subordinea Primăriei. Edilul orașului a spus că cel mai probabil primele teste au ieșit pozitiv din cauza unei eventuale contaminări ale probelor prelevate de la bebeluși.