Încă o petrecere în pandemie, oprită de polițiști, în Giarmata. S-au împărțit amenzi de aproape 100.000 lei

politist din Timisoara

Administratorul unei pensiuni din Giarmata a fost amendat cu 85 de mii de lei, după ce a organizat o petrecere privată la care au participat 17 persoane. Este interzisă în această perioadă organizarea de evenimente private atât în spații deschise, cât și în cele închise. 

Polițiștii timișeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, vineri aproape de miezul nopții, la o pensiune de pe raza localității Giarmata ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o petrecere la care participau 17 persoane. Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 12.500 de lei, iar cei 17 participanți au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 85.000 de lei. Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.”, a transmis IPJ Timiș.

Pe de altă parte, tot vineri, între orele 15-20, polițiștii din Timișoara au verificat, împreună cu inspectorii veterinari, 98 de societăți comerciale și 25 de autoturisme. Au fost date 50 de amenzi în valoare de peste 19 mii de lei.

„Dintre acestea, 25 au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare, 4 sancțiuni în valoare de 6. 500 de lei pentru neefectuarea triajului epidemiologic și 3 în valoare de 4.300 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea distanței între mese la terase. În ceea ce privește traficul rutier, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002. 8 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/