Sute de manifestanți s-au strâns, din nou, luni-noaptea, pe străzile din Timișoara. Aproximativ 500 de persoane au vizitat locuința primarului din Piața Iosefin, nemulțumiți de restricțiile impuse în carantină.
Încă de la orele după-amiezii, protestatarii s-au adunat în fața Prefecturii Timiș, mulți dintre ei –susținători AUR, apoi au plecat înspre Piața Victoriei. Oamenii au cerut, prin manifestările lor, deschiderea școlilor și a sălilor de fitness. „Stop restricțiilor abuzive!” și „Timișoara fără carantină” au strigat ei. Un protestatar recalcitrant a fost ridicat de oamenii legii.
La lăsarea nopții, manifestanții au ajuns în fața locuinței primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Locuința edilului local a fost înconjurată de oamenii legii. Protestatarii au strigat „Ieși afară, javră ordinară!”, „Fără carantină!”, „Herr Fritz, România nu-i a ta!” și „Demisia!”.