Banatul Caransebeș a înregistrat o nouă înfrângere, sâmbătă, în Campionatul Național de Volei Divizia A1.
CSM București s-a impus cu scorul de 3-1, pe seturi 25-21, 25-22, 23-25 și 25- 23. Doar şapte puncte au făcut diferența în tot meciul, ceea ce înseamnă că pe final de set adversarii au muncit mai mult, a explicat antrenorul bulgar Dimitar Pangarov. „Din păcate, în acest meci nu ne-au mers secunzii pentru a finaliza punctele din zona 4 și din linia a doua. Am avut eficiență pe zona de centru, față de alte meciuri și distribuția paselor a fost corectă. Am avut și un trăgător universal care și-a făcut datoria pe teren, însă am pierdut puncte prețioase din zona 4. Aceasta este echipa pe care am preluat-o, jucătorii trebuie să muncească mai mult la antrenament pentru a putea spera la meciuri mai bune pe viitor”, a concluzionat antrenorul bănățenilor.
La sfârșitul acestei săptămâni, caransebeșenii vor juca în compania echipei Arcada Galați, una din cele două formații în fața căreia gugulanii s-au impus în turul campionatului. În continuare, în clasamentul Diviziei A1, Volei Club Banatul Caransebeș se poziționează pe penultimul loc, cu 10 puncte, la diferență de doar patru puncte de ocupantele locurilor 8 și 9. La egalitate cu Unirea Dej, caransebeșenii sunt fruntași în clasamentul meciurilor pierdute în cinci acte. Banatul are cinci meciuri pierdute la limită.