Încă o comună din Timiș vrea independență energetică. După cele din Lovrin, și autoritățile din Dudeștii Vechi vor să exploateze resursele de ape geotermale.
Licitația pentru găsirea unui constructor care să realizeze sistemul de producere și distribuție a energiei termice pe bază de apă geotermală a fost lansată. Costurile se ridică la aproape 22 de milioane de lei.
Autoritățile arată că există resurse de ape geotermale în subteranul localității a căror temperature pot ajunge și la 90 de grade Celsius.
„În partea sudică a Câmpiei de Vest, în zona Lovrin – Sânnicolau Mare – Jimbolia – Teremia Mare, cercetările pentru apă geotermală au început în anii 80. Existența potențialului de apă geotermală este dovedită și în lucrările publicate. În zona Sânnicolau Mare – Tomnatic – Jimbolia, temperaturile apelor sunt de interes energetic: între 80 grade Celsius și 85 grade Celsius pentru adâncimi de 1.700 – 1.900 de metri. (…) În baza analizei datelor obținute cu lucrările de cercetare regională, coroborate cu cele obținute din forajele executate în zonă pentru hidrocarburi și apă termală, reiese că în zona comunei Dudeștii Vechi există premisele favorabile pentru interceptarea surselor geotermale, având proprietăți fizico-chimice similare zonei Sânnicolau Mare”, se arată în caietul de sarcini.
În prezent, în comuna Dudeștii Vechi nu există sistem de gaze naturale, iar clădirile publice sunt încălzite cu cărbuni. Așadar, costurile din sezonul rece sunt mari și se produce și poluare.
„Astfel, prin implementarea acestui proiect va crește producția de energie din surse regenerabile disponibile local, se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră pe teritoriul localității, se va elimina incertitudinea privitoare la furnizarea energiei termice pe tip de iarnă, se va elimia dependența de factori externi și necesitatea unor transporturi de conbustibili de la mare distanță”, mai aflăm din document.
Se va realiza un foraj de exxtracție a apei geotermale, se va construi o central și o rețea de distribuție a energiei termice pe o lungime de aproape 3 kilometri.
Lucrările, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, vor dura 18 luni. Firmele care doresc acest contract pot depune oferte până în 17 iulie.