Încă nouă cazuri de coronavirus, depistate la IPJ Timiș! 11 angajați sunt în izolare la domiciliu

Primele cazuri de COVID-19 din cadrul IPJ Timiș au fost anunțate ieri. Două persoane au avut rezultat pozitiv, iar în urma testărilor s-a stabilit astăzi că alți nouă angajați au contactat virusul.

Astfel, în total, este vorba despre 11 persoane din cadrul IPJ Timiș, diagnosticate cu COVID-19, iar în urma anchetei epidemiologice, care încă este în desfășurare, s-a stabilit că alți 11 angajați sunt contacți direcți ai celor care au COVID. Contacții direcți se află în izolare la domiciliu.

Surse din cadrul IPJ Timiș spun că în instituție sunt respectate măsurile de protecție, iar angajații poartă măști. Spațiile vor fi igienizate și vor fi testate mai multe persoane.

Vă reamintim că, în luna mai, un alt angajat al IPJ Timiș a fost confirmat cu COVID-19. Acesta a fost internat la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, dar ulterior a fost declarat vindecat după două testări negative. Au fost identificați și cinci contacți direcți, dar din cadrul altor instituții ale Ministerului Afacerilor Interne deoarece s-a lucrat în echipe mixte în starea de urgență.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/