Încă un hop pentru cadrele didactice din județ

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Dascălii mai au o treaptă de trecut în această vară. În data de doi august are loc examenul de titularizare la care vor participa peste 700 de profesori din județ.

Cadrele didactice din județ nu se pot bucura încă de concediu, pentru că urmează titularizarea. Un număr de 765 profesori, educatori și învățători cărășeni s-au înscris pentru examenul de titularizare. Dintre aceștia cei mai mulți sunt profesorii de educație fizică și sport și de limba și literatura română.

Participanți la această sesiune de examen pentru titularizare pe posturi sunt atât dascăli absolvenți anul acesta, cât și dascăli care au absolvit în anii trecuți. De asemenea, din totalul de candidați, 21 sunt cu statut anterior de titularizare, însă au posibilitatea să își susțină din nou examenul.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Numărul cel mai mare de cadre didactice înscrise la examen a fost cel al profesorilor de educație fizică și sport, în număr de 47. Apoi au urmati profesorii de limba română, 45 la număr, cu cinci mai mult decât profesorii de limba engelză. Doar un profesor de limba maternă croată s-a înscris la examenul de titularizare. Astfel, cei 765 de cadre didactice din județ vor participa la examen în data de doi august.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. Cadrele didactice, pe băncile de examen pentru titularizare says:

    […] Citește și „Încă un hop pentru cadrele didactice din județ” Related Articles Share About Author Anca Erena […]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/