Luna martie a adus insolvența Combinatului Gavazzi Steel, spre disperarea muncitorilor care și acum sunt în șomaj tehnic. Liderii sindicali au înțeles că vânzarea uzinei cu 52 de euro a fost doar un subterfugiu al rușilor, de protejare a imaginii Mechel.
Cei 470 de angajați ai Combinatului de la Oțelu Roșu se simt amenințați de procedura de insolvență pe care a cerut-o noul proprietar al firmei. Acum, de la o zi la alta, oamenii se așteaptă să își piardă locurile de muncă, ceea ce ar fi o tragedie pentru toată Valea Bistrei.
„Ruşii de la Mechel au vândut repede societatea, ca să nu o bage în insolvență. Cum sunt prezenţi pe piaţa bursei, aceștia ar fi avut de pierdut la imagine, dar nu numai. Tribunalul Buzău a stabilit un administrator judiciar, la finele săptămânii trecute. În etapa următoare pot urma disponibilizări, pentru că toate contractele ar putea fi denunţate, inclusiv cel colectiv de muncă. Ne îngrijorează că oamenii vor fi trimiși în şomaj fără cele trei plăți compensatorii, așa cum am convenit cu vechiul proprietar”, a declarat Victor Sabău, lider sindical la Oțelu Roșu.
Se vinde la bucată
Până una alta, din societate s-au vândut circa 10.000 de tone de fier vechi din cele 15 mii care au existat în luna decembrie a anului 2012. Acesta este semn clar că intențiile de repornire a activității sunt aproape nule. Partea bună a lucrurilor este că, deocamdată, nu există restanțe la plata salariilor.
„Din câte am înţeles noi, din fierul vândut s-ar mai fi achitat o parte din datorii. Banii ar fi fost folosiţi inclusiv la plata utilităților. Enel ar fi trebuit să ne debranșeze de la rețeaua de alimentare cu energie electrică, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, semn că o tranşă din bani ar fi fost achitată”, a adăugat Victor Sabău.
Intervenție politică
Până ca administratorul judiciar să stabilească soarta societății, la cel mai recent plen, consilierii județeni au solicitat luarea unei poziții politice din partea conducerii Consiliului Județean Caraș-Severin. Atunci, președintele de la Palatul Administrativ, Sorin Frunzăverde, a precizat că nu se poate amesteca în viața unei societăți private, dar i-a asigurat pe aleși că pe masa oficialilor din Guvernul Ponta va ajunge o înștiințare cu problemele care există în Valea Bistrei.