În zona Soarelui se va circula mult mai bine. S-a terminat licitația pentru extinderea „Bulevardului sudului“ la patru benzi

Traficul din partea de sud-est a Timișoarei va fi unul mai fluent în viitor, în special pentru cei care locuiesc în cartierele Soarelui sau Braytim. „Bulevardul sudului“, mai precis porțiunea dintre Bulevardul Liviu Rebreanu și strada Mareșal Constantin Prezan (fosta Lidia), va fi extins la patru benzi. Licitația s-a finalizat și nu s-au înregistrat contestații.

În următoarele zile, Primăria Timișoara va semna un contract cu firma câștigătoare. La licitație s-au prezentat două asocieri de firme și a câștigat firma Porr Construct SRL, cu subcontractanții: Paths Rout SRL, Tubular Tehno Sistem SRL, Cons Electrificarea Instal SRL, Vimato SRL. Oferta câștigătoare este una în valoare de 9.099.289,97 lei fără TVA. Perioada de proiectare este de două luni, iar durata de execuție a lucrării, zece luni. Așadar, în vară ar trebui să înceapă lucrările. 

Noua stradă va fi cu patru benzi, cu lățimea totală de 13 metri și zone verzi de 1-1,5 metri. Pe ambele părți vor fi amenajate parcări, iar trotuarele vor avea lățimea între 2-2,5 metri, din dale autoblocante. Trotuarele vor avea piste de biciclete, pe ambele părți, cu lățimea de 1,5 metri. Vor fi construite și alveole pentru autobuzele și troleibuzele care circulă prin zonă. Nu vor lipsi nici tubulațiile pentru cablurile firmelor de telecomunicații .

În plus, se va lucra la rețeaua de apă și canalizare, pentru care se vor construi noi guri pentru scurgerea apei meteorice, se va reface rețeaua de iluminat stradal. Se va lucra și la rețeaua de gaze, iar răsuflătorile fără capac vor fi înlocuite cu altele cu capac. De asemenea, se vor face marcaje rutiere și se va reface, la final, amenajarea cadrului natural.

Sursă foto: ziuadevest.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/