Până la urmă, balonul de oxigen pentru punerea în siguranță a Băilor Neptun vine tot din partea Primăriei!

Degeaba se emit comunicate în necunoștință de cauză doar pentru a da bine în presă. Degeaba se emit autorizații și se schimbă legi dacă Guvernul nu alocă fonduri și se bazează pe un buget prea sărac al Primăriei Băile Herculane pentru salvarea Băilor Neptun. Primarul Cristian Miclău precizează că, atâta vreme cât DIICOT-ul nu ridică sechestrul de pe clădire și teren, nu se poate face nimic, în afară de punerea în siguranță a Băilor Neptun, pentru care a acordat autorizația de construire la limita legii.

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) a anunțat că, având în vedere starea critică a imobilului Băile Neptun din Băile Herculane, s-a luat în calcul modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare și pentru monumentele istorice aflate în situații litigioase. Mai mult, MCIN, prin Institutul Național al Patrimoniului (INP), a solicitat și a fost informat ulterior că și imobilul se află în aceeași situație.

În comunicatul emis de Ministrul Culturii este acuzat primarul din orașul-stațiune pentru că, se spune, ar fi putut parcurge pașii legali încă din 2017, însă Cristian Miclău se apără cu argumente. „Spuneți-mi mie ce om normal la cap nesocotește o decizie DIICOT?! Este procesul verbal din 2015 de sechestru, în care se menționează că până la finalizarea dosarului rămâne măsura indisponibizării printr-o tranzacție imobiliară, și credeți-mă că sunt niște sume de milioane de euro! Nu ai dreptul, nu ai voie să încalci legea. Primarul Vasilescu a făcut un schimb cu omul de afaceri Verbinschi, iar în urma acelei tranzacții s-a sesizat DIICOT-ul pentru că s-au făcut două evaluări, iar primarul a ales suma mai mică. La orice fond european sau guvernamental accesat de noi este obligatoriu să fii proprietar pe teren și clădire. Ministerul vrea ca eu să dau declarație pe proprie răspundere că nu există litigiu pe Băile Neptun, sau să expropriem, dar nu se poate până când situația juridică nu e clară! Noi nu am stat, am toate adresele către Minister, Institutul Patrimoniului și Consiliul Județean, Direcția pentru Cultură, am parcurs pașii legali, dar dacă nu ai finanțare, ce să faci?!”, întreabă retoric primarul orașului Băile Herculane.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ca o gură de oxigen, edilul orașului Băile Herculane a inițiat un proiect de hotărâre prin care Primăria ar urma să aloce suma de 100.000 de euro din bugetul orașului pentru proiectul Asociației Herculane Project de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun. Suma ar trebui să fie strânsă din taxa de stațiune ce se colectează în 2019. Proiectul va fi supus dezbaterii în ședința ordinară de astăzi, 25 aprilie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/