Peste zece miliarde de lei de la bugetul local sunt lăsate an de an de către aleşii reşiţenilor pe mâna unor amatori care pretind că vor să facă performanţă în Valea Domanului sub culorile roşu şi negru, singurele care mai au vreo legătură cu ceea ce a fost cândva echipa-fanion a judeţului.
În condiţiile în care mediul privat e tot mai puţin interesat de fenomenul sportiv, este foarte bine că Primăria Reşiţa şi Consiliul Local investesc în Metalul şi în CSM Şcolar Reşiţa, centrul de copiii şi juniori. Este evident faptul că municipiul de pe Bârzava are mare tradiţie în acest sport şi că reşiţenii îşi doresc să meargă la fiecare sfârşit de săptămână pe stadion, dar asta nu înseamnă că trebuie să se arunce cu bani.
Bani mulţi, rezultate zero!
Primarul Mihai Stepanescu şi consilierii locali care au fost de acord să aloce atâţia bani fotbalului au şi obligaţia de a se asigura că miliardele de la bugetul local nu sunt investite de pomană, că activitatea la Metalul şi CSM Şcolar este gestionată de oameni pregătiţi, competenţi şi că la ambele cluburi se face performanţă. Ei bine, nu e deloc aşa. Mulţi dintre oamenii unşi pe diferite funcţii în Valea Domanului sunt complet depăşiţi, ba mai mult decât atât, îşi şi fac de cap, în condiţiile în care nu lucrează la un club privat, ci au statut de funcţionari publici, CSM Şcolar, spre exemplu, funcţionând ca o instituţie publică. Au în schimb un talent deosebit în a peria şi sunt ţinuţi în braţe de cei care ar putea oricând să-i lase în ofsaid.
Centrul de copiii şi juniori nu mai produce mare lucru de ani buni. Sunt câteva excepţii, dar acei puşti talentaţi o întind repede spre alte cluburi care au într-adevăr o perspectivă. Metalul nu găseşte mai nimic bun în pepiniera reşiţeană şi cumpără jucători din alte părţi, dar nimeni nu răspunde pentru asta. Se cheltuie însă miliarde an de an!
În Valea Domanului, toţi sunt şefi!
La echipa mare e o debandadă totală. O armată de oameni e prezentă la fiecare meci în curtea stadionului. Fiecare e şef în felul lui, fiecare dă dispoziţii, fiecare comandă, toţi sunt exagerat de importanţi, dar prea puţini sunt cei care fac cu adevărat ceva la echipa asta. Ceva constructiv, că la încurcat lucrurile şi la aruncat răspunderea unul în spatele celuilalt se pricep toţi. Aşa cum s-a întâmplat la meciul cu Şoimii Pâncota. Scriam ieri despre problema acreditărilor jurnaliştilor la meciurile de acasă ale Metalului, pe care responsabilii clubului au uitat să o rezolve înaintea startului campionatului, aşa cum era firesc şi cum se întâmplă până şi la Liga a III-a. Reprezentantul Express de Banat nu a primit permisiunea de a intra pe pista stadionului pentru a face fotografii în timpul meciului pe motiv că nu e acreditat. A fost trimis în tribună, la masa presei, în ploaie! De unul singur! Adevăratul motiv pentru care am fost interzişi în apropierea suprafeţei de joc pare să fie însă altul. Dezvăluirile făcute despre beţiile şi sutele de bilete la pariuri completate în curtea stadionului au deranjat. Drept dovadă, un singur coleg jurnalist dintre cei aflaţi în preajma terenului avea acreditare. Ceilalţi erau în aceeaşi situaţie cu fotoreportetul Express de Banat. Pentru ei nu au mai fost valabile aceleaşi dispoziţii şi interdicţii. Explicaţiile primite au fost penibile, bazate în cea mai mare parte pe minciuni. Deputatul Benga, prezent la meci, l-a salvat pe un alt coleg aflat într-o situaţie similară, invitându-l la oficială. Şi-au făcut acolo cu greu loc printre interlopi şi tot felul de personaje dubioase, care nu au nicio legătură cu fotbalul sau cu Metalul. Au fost la oficială şi consilieri locali, drept care situaţia e fără îndoială cunoscută la nivelul executivului local.
Se fac că plouă!
La fel de adevărat este că la nivelul Primăriei şi al Consiliului Local s-a ştiut despre beţiile de pomină şi despre prostituatele cu care s-au încălzit jucătorii înainte de meciurile campionatului trecut, toate plătite din salariile asigurate de la bugetul local, dar nu s-a luat nicio măsură. S-a ştiut şi despre prezenţa Poliţiei în Valea Domanului, care a investigat anumite deconturi dubioase, dar degeaba, nu s-a lăsat nici cu cartonaşe galbene, cu atât mai puţin roşii.
Când un club de Liga a II-a nu face o conferinţă de presă înaintea startului unui nou sezon, când nu are un ofiţer de presă, când doctorul echipei e îmbrăcat în treningul Universităţii Reşiţa, iar „lipitorile” poartă sigla Metalului prin oraş, mai poţi spune că în Valea Domanului se face performanţă şi că ăsta e un club serios, în care se investesc atâţia bani?! Asta e imaginea Reşiţei promovată de Metalul?! Noroc cu rezultatele lui Opriţa şi ale băieţilor, care sunt pe primul loc în serie!
Reşiţa e un oraş prăpădit, în care fotbalul ar oferi oamenilor o mică bucurie la sfârşit de săptămână, dar totodată e prea sărac să investească într-un club lăsat pe mâna unor incompetenţi. Dacă administraţia locală vrea să investească în fotbal e foarte bine, dar atunci să se şi asigure că nu cere performanţă de la unii care-şi dau cu stângu-n dreptul!
Un adolescent de 16 ani din Timiș a fost reținut, în acest weekend, de polițiști după ce a furat o mașină și a provocat un accident, soldat numai cu...
Ordine de zi încărcată pentru ultima ședință ordinară de pe acest an a Consiliului Local Lugoj
Ofertele pentru Parcul Tematic Timișul în Miniatură, în evaluare
Arhivare și conversie digitală la Primăria Timișoara, de 6 milioane de lei
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
N-ar fi rău de publicat numele fotbaliştilor plecaţi doar anul acesta la Timişoara, la LPS şi Poli dintre copiii talentaţi de la centrul CSM Şcolar subvenţionat de Consiliul Local şi Primărie. De doi dintre ei ştiu sigur, Denis şi Vlăduţ, ultimul înscriind zilele trecute 5 goluri pentru Poli!!!!!
Foarte bun articolul, felicitari!
NEA PETRE ESTI DEPASIT RAU , IN AFARA DE TINC SI BETA RESITA NU ARE NICI UN FOTBALIST, SE CHELTUIE MILIARDE AIUREA , DE 5 ANI ZERO
AVEM 7,8 GRUPE DEGEABA , FOTBALIST ESTI CAND JOCI MINIM DIVIZIA B