În PSD, nimeni nu mişcă în front. Toți cu Mocioalcă, toți cu Ponta!

Zvonurile legate de existenţa a două tabere social-democrate în Caraş-Severin par să fi fost infirmate la finele săptămânii, cu ocazia conferinţei judeţene în care a fost validată candidatura lui Victor Ponta pentru Cotroceni.

Mihai Stepanescu, preşedintele PSD Reşiţa, coordonatorul campaniei prezidenţiale a lui Victor Ponta în Caraş-Severin, a avut grijă ca sala cinematografului din municipiu să fie plină până la refuz la conferinţa judeţeană în care organizaţia cărăşeană l-a mandatat în mod oficial pe premier pentru a candida la preşedinţia României. Afară, multe, foarte multe maşini scumpe. În sală, sute de oamenii cu pumnii strânşi pentru un singur om: Victor Ponta!

Preşedintele PSD, Ion Mocioalcă, a fost cel care a deschis conferinţa judeţeană anunând categoric: ,,Nu avem cum să pierdem aceste alegeri prezidenţiale în Caraş-Severin!” Mai departe, Mocioalcă a prezentat câteva cifre din care rezultă cât de bine stăpâneşte situaţia în organizaţia cărăşeană. Din cei 10.200 de membri ai PSD Caraş-Severin au fost consultaţi în legătură cu candidatura lui Victor Ponta la preşedinţia României 9.300. Toate voturile au fost „pentru”, niciun vot împotrivă, nicio abţinere!

Rând pe rând au trecut pe la microfon greii social-democraţi din Caraş-Severin, dar şi invitaţi din partidele cu care PSD e în alianţă. Liderul UNPR, Ion Tabugan, a avut privilegiul de a vorbi primul. „Membrii noştri sunt foarte buni organizatori şi, organizându-ne foarte bine, vom învinge. Lupta va fi foarte grea, dar Ponta va fi preşedinte!”, a oferit Tabugan cheia câştigării prezidenţialelor.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647495647336″]

Benga a făcut calculele

Deputatul Ioan Benga a prezentat celor prezenţi cifrele pe care Ponta trebuie să le atingă în judeţ. „Procentele pe care ni le propunem să le realizăm sunt următoarele: în turul I, 43 la sută pentru Ponta, în turul doi, 53-54 la sută. În cazul în care conducerea PSD alături de parlamentarii PSD, PC şi UNPR hotărăsc ca în data de 2 octombrie să se voteze suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, iar pe 2 noiembrie să aibă loc referendumul de suspendare a preşedintelui, atunci e posibil ca Ponta să fie ales din primul tur cu un procent de aproximativ 57-58 la sută!”, a calculat Benga. Mihai Stepanescu, liderul PSD Reşiţa, a dezvăluit la rândul său strategia care va conduce partidul la o victorie sigură şi categorică. „Ne vom strădui să convingem în primul rând nehotărâţii să ne ofere încredere şi sprijin şi, bineînţeles, votul lor. Victor Ponta merită, România merită o şansă!”, a spus primarul Reşiţei.

Femeile au motivele lor!

Tudoriţa Nicula, preşedinţa organizaţiei judeţene de femei, şi-a justificat şi ea susţinerea pentru actualul premier: „Ponta este pentru noi garantul egalităţii de şanse, garantul egalităţii de gen, e primul premier care a încredinţat femeilor portofoliile unor ministere importante, finanţe, pe cel al muncii, sportului, al pădurilor şi dialogului social”. Mihaela Popovici, care conduce tineretul social-democrat, are alte argumente: „Reprezentantul guvernului în teritoriu şi domnul prim-ministru Victor Ponta au fost membri, apoi lideri ai organizaţiei TSD în judeţ, respectiv la nivel naţional, ei fiind dovada clară şi modelul că oricare dintre noi, prin muncă şi dăruire, putere şi răbdare, putem ajunge în vârful piramidei, acolo unde ne dorim”. Secretarul general al partidului, Nicolae Ştefănescu, e şi el foarte sigur de victoria lui Ponta. Mocioalcă i-a solicitat să fie foarte scurt, să nu o lungească prea mult, iar Ştefănescu s-a conformat, pentru a fi cât mai punctual pornind un cronometru. „Nu uitaţi că ne luptăm cu toate partidele. Nu uitaţi că cei cu care ne luptăm, într-un fel sau altul, au relaţii în toate partidele”, a avertizat secretarul general.

Vestul ţării merge cu Ponta!

Mocioalcă a sesizat la un moment dat absenţa din sală, de fapt, plecarea liderului PC Caraş-Severin, Ioan Ţundrea. Supărat, probabil, că preşedintele PSD a omis să-l invite la microfon, aşa cum a făcut cu Tabugan, preşedintele celuilalt partid al alianţei, Ţundrea, a întins-o de la conferinţa PSD. „A fost, a plecat, nu l-am văzut. Era de datoria lui să vină, să-mi întindă mâna”, a explicat Mocioalcă, după care a concluzionat: „Eu cred că, pentru prima dată, preşedintele României va câştiga alegerile în cele patru judeţe din vestul ţării. Nu am nici cea mai mică emoţie, nici măcar la Arad, în fieful domnului Falcă, că PSD-ul nu se va impune şi acolo. A fost un eveniment inedit, un eveniment cu sute de mii de telespectatori, cu zeci de mii de participanţi şi câteva sute de participanţi aici, la Reşiţa, unde colegul meu, Mihai Stepanescu, s-a ocupat de organizare şi a ieşit foarte bine. Împreună cu Ionuţ Chisăliţă a reuşit să organizeze un eveniment inedit, aici, la Reşiţa”. 

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647495633196″]

Comments

  1. Ion Soparla says:

    sTANCIULE….bei un whisky???

  2. ilia-srb says:

    de unde sti ca vestu merge cu ponta,vezi ca esti in Banat,nu in Oltenia!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/