În Primăria Caransebeş se încalcă legea, se fuşăreşte totul şi se blochează investiţiile! [VIDEO]

Caransebeşul nu mai e în ultima vreme un exemplu pentru celelalte oraşe ale judeţului şi asta pentru că actuala conducere a administraţiei locale pare să sfideze legea, să-şi dea cu stângu’n dreptul și să se văicărească zi de zi. În municipiu nu se mai investește, proiectele sunt aproape inexistente, iar atunci când se mai face câte ceva se ocolește legea și se cheltuie sume suspect de mari!

Contraziceri, astăzi, în Consiliul Local al municipiului Caransebeș pe Legea Administrației Publice Locale, în urma cărora consilierii locali din partea PSD au părăsit sala înainte ca ședința să fie deschisă. Motivul?! Executivul primăriei nu ar fi respectat legea la convocarea „Ședinței Extraordinare de Îndată”.

„Ori este Extraordinară și trebuia să ne anunțați cu 3 zile înainte, ori este De Îndată și nu văd care este cazul de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor!”, a spus consilierul Daniel Isac, care a venit cu un fragment din Legea Administrației Publice Locale, ce a fost citit în deschiderea ședinței de către consilierul PSD Valentin Dascălu.

„D-na Bratu, dumneavoastră nu vă este rușine de convocările pe care le faceți prin telefon?! Că o să ajungeți să ne sune portarul de la Primărie că avem ședință!”, a adăugat consilierul Gavrilă Ardelean. În replică, secretarul Primăriei, Ana Bratu, i-a spus consilierului social-democrat să citească legea. Lege care tocmai fusese citită de colegul Dascălu.

YouTube video

Președintele de ședință, consilierul Dascălu, s-a ridicat de pe scaun și a declarat că ședința se suspendă pentru că nu este legală și că așteaptă trei zile pentru extraordinară. Cu toate că cei șapte aleși locali de la PSD au părăsit sala de ședință, primarul Felix Borcean a făcut semn ca ședința să continue. A fost refăcută ordinea de zi a „Ședinței Extraordinare de Îndată”, s-a ales un alt președinte de ședință în persoana viceprimarului Marius Isac. Acesta a dat citire punctelor de pe ordinea de zi, pentru care consilierii liberali rămași în sală au votat în unanimitate. Medicul Aurelia Gherman, consilier PNL, și-a manifestat dorința ca presa să consemneze că aleșii locali din partea PSD se opun la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea orașului. Despre proiecte de dezvoltare îl întrebam zilele trecute pe primarul Borcean și aflam că pe PNDL nu a depus nici măcar unul, dar că până în 2020 are tot timpul din lume.

Potrivit primarului Felix Borcean, cele șase puncte de pe ordinea de zi a „Ședinței Extraordinare de Îndată” au fost deosebit de importante, parte din ele făcând referire la realizarea obiectivului „Compartimentare bazin olimpic cu refacere acces”, construcția unei terase și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a ștrandului orașului. La acestea s-au adăugat mandatarea expresă a reprezentantului AGA la SC Aquacaraș SA, liberalul Andra Pleșa, pentru a vota propunerea municipiului în persoana lui Vasile Megan ca membru în Consiliul de Administrație al Aquacaraș, precum și retragerea municipiului Caransebeș din cadrul Asociației Sportive „Volei Club Caransebeș” și renunțarea la calitatea de membru în asociație.

„Ceea ce au semnalat consilierii PSD, de fapt era o regie bine pusă la punct. Nefiind liderul lor, Florin Bogdea, în sală, acesta i-a transmis locotenentului său, Daniel Isac, o frântură de lege. Pentru mine era urgent faptul că suntem într-o fază destul de avansată cu lucrările la ștrand și eu cred că, dincolo de toate orgoliile și poticnelile, de care, cu voie sau fără voie am dat dovadă, acest ștrand trebuie deschis anul acesta pentru că temperaturile de afară trec zilnic de 30 de grade și ștrandul este o oază de relaxare”, spune Felix Borcean.

Consilierul Local Florin Bogdea, liderul grupului PSD din Consiliul Local, a justificat absența sa de la ședința extraordinară de îndată prin faptul că a fost președinte de comisie la un examen desfășurat în liceul pe care-l conduce și a fost anunțat de ședința extraordinară abia cu o zi înainte. „Am fost anunțat ieri pe la ora 15.00 de ședință, nu înțeleg cum a continuat această ședință, cum a fost schimbat președintele de ședință, care are mandat pe trei luni în această funcție și cum primarul Felix Borcean continuă să sfideze cetățeanul de rând, care plătește taxe și așteaptă pentru acea autorizație pentru a se putea apuca de lucru. Pentru organizarea ședințelor de Consiliu Local, în special cea de astăzi, care ori a fost extraordinară, ori de îndată, vom face plângere la Prefectura Caraș-Severin. De asemenea, de ce mai era nevoie de noi la ședință din moment ce lucrările de la ștrand au fost începute… ce aprobam?! Proiect de hotărâre privind realizarea obiectivului și documentația tehnico-economică compartimentare bazin olimpic. Păi acum ne întreabă dacă suntem de acord?? Nu era normal să ai un proiect, pe baza căruia să ai o documentație tehnică, în baza căreia să scoți lucrarea la licitație pe SEAP? Cum a dat Primăria lucrarea la SC PRO Casa Proiect SRL pentru realizarea documentației și la SC Dirksen Special Beton SRL pentru montarea de pavele în tot ștrandul fără un contract sau fără o licitație de care să știm și noi consilierii?! Sau cum noi suntem buni doar să aprobăm, așa cum vrea conducerea Primăriei niște lucrări fără să ne consulte și pe noi!”, a menționat consilierul Florin Bogdea pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/