În prag de sărbători, confiscarea pomilor de Crăciun a avut întâietate în faţa colindelor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii cărășeni și organele silvice au intervenit săptămâna aceasta, la Anina, nu pentru a colinda, ci pentru a confisca pomii de Crăciun care nu respectau normele silvice în vigoare în momentul în care au fost transportați spre destinație.

Spre sfârșitul săptămânii, joi, 12 decembrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Timișoara au descoperit, în urma unui control efectuat la un canton silvic din administrarea Ocolului Silvic Anina, 34 de pomi de Crăciun din specia brad, care nu aveau aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular.

În urma verificărilor s-a constatat că cei 34 de pomi au fost tăiați dintr-un parchet destinat recoltării pomilor de Crăciun, cu aprobarea instituției abilitate, iar la momentul transportării de la locul de recoltare până la canton, nu ar fi avut aplicată amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzută de normele silvice în vigoare.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Drept urmare, în cauză a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 3.000 de lei, iar cei 34 de pomi de Crăciun au fost ridicați în vederea confiscării și predați Ocolului Silvic Bozovici.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/