În prag de iarnă, administrația lugojeană își reconsideră prioritățile

La rectificarea programului de investiții pe anul 2021, care a avut loc în ședința extraordinară din data de 29 octombrie, conform referatului, s-a luat în considerare stadiul în care se află diferite lucrări cuprinse în program și probabilitatea de a fi promovate în acest an alte proiecte, în condițiile respectării legislației în vigoare în domeniul investițiilor.

Evident, deși rectificarea a fost votată, nu au lipsit discuțiile în contradictoriu. „Sunt foarte multe modificări în lista obiectivelor de investiții pe anul 2021, având în vedere faptul că, după data de 1 noiembrie, nu se mai pot face modificări pe lista obiectivelor de investiții, nu mai pot fi introduse obiective noi. Sunt zeci de modificări care s-au făcut, în special pentru eficientizări energetice la mai multe clădiri din oraș, care sunt defalcate, pentru achiziționarea de diverse utilaje și echipamente. Pentru a avea surse de finanțare, am diminuat anumite cheltuieli prevăzute la branșamente și alte capitole care nu sunt prioritare pentru acest an”, a precizat viceprimarul Bogdan Ștefan Blidariu.

Consilierul PSD Nicu Bădina, cea mai puternică voce a opoziției din Consiliul Local Municipal, spune, la rândul lui: „Eu am cerut clarificări cu privire la această listă de investiții, propusă de administrația locală, adică de Claudiu Buciu și Bogdan Blidariu, în calitate de primar și viceprimar. Prin proiectul de hotărâre propus, unele din acest investiții considerate prioritare chiar de actuala administrație, au fost eliminate din lista de investiții. Când am ridicat problema, viceprimarul mi-a răspuns că nu sunt eu în măsură să cer aceste clarificări. Am replicat că este în interesul lugojenilor să știm de ce au fost scoase de pe lista de investiții 2 milioane de lei cu privire la îmbunătățirea calității transportului și contorizării apei potabile, mai ales că Meridianul se află într-o situație dificilă. Probabil nu s-a pregătit documentația? E doar un exemplu de lucrări prioritare. Aș mai adăuga lucrările de modernizare la Casa Ion Vidu, propuse de administrația locală, introducerea canalizării pe anumite străzi etc. Printre cele scoase de pe lista de investiții se află și achiziționarea terenului de la ITL și a unor imobile, pentru care erau prevăzuți 1,5 milioane lei. Este adevărat, s-au introdus sume pentru eficientizarea energetică a unităților de învățământ. De data asta le-au trimis defalcate, dar e bine. Este și perspectivă de atragere de fonduri europene, ceea ce este benefic pentru oraș, la fel ca și sumele alocate suplimentar Spitalului Municipal”.

Fără tocător de crengi, dar cu utilaj de deszăpezire

Printre lucrările mari de investiții la care s-a renunțat se numără cele de la secțiunea de dezvoltare a capitolului 74.02 – „Protecția mediului”, în valoare totală de 1.331,75 mii de lei.

Aici s-a renunțat la tocătorul de crengi de dimensiuni mari, în valoare de 150.000 de lei, anunțat la începutul anului ca fiind necesar pentru curățenia de toamnă și primăvară și degajarea de resturi vegetale a Insulei Cotu Mic. De asemenea, s-a renunțat la utilajul combinat pentru curățare, spălare, desfundare canale, în valoare de 750.000 lei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În schimb, au fost considerate mai importante, ca urgență, un utilaj multifuncțional pentru deszăpezire, măturat, spălat și aspirat carosabil (618,25 mii lei), un utilaj cu aceleași întrebuințări, pentru zone pietonale (750.000 lei), precum și un echipament de scanare a rețelelor subterane (250.000 lei).

La capitolul renunțări – amânări ale unor investiții se numără și câteva puncte importante din domeniul „Locuințe, Servicii și Dezvoltare Publică”. Cheltuielile de capital au fost reduse la acest capitol cu suma de 1.322.020 lei.

S-a renunțat şi la renovarea clădirii memoriale „Casa Ion Vidu” în valoare de 572.020 lei și la lucrările de consolidare a fundației, conform expertizei tehnice, la clădirea Pro Arte (execuție, în valoare de 750.000 lei).

La secțiunea „Alimentare cu apă”, s-a luat o nouă tranșă din banii pentru branșamente. Astfel, s-a renunțat la achiziția de materiale în valoare de trei milioane de lei destinați inițial branșamentelor la noua rețea de apă pentru 500 de clădiri colective și 2.000 de locuințe individuale, dar s-a suplimentat aceeași secțiune cu 140,960 lei în ceea ce privește cheltuielile de execuție.

Un obiectiv despre care s-a vorbit foarte mult în timpul verii a fost achiziția de imobile în incinta fostei Întreprinderi Textile -Unitatea A. Această investiție a fost retrasă la rectificarea de buget, alături de achiziția de alte imobile, precum clădirile administrative aflate în proprietatea Meridian 22, terenurile aferente Școlii Generale Nr. 1, clădirea dispeceratului CFR etc., valoarea totală a acestor investiții fiind de 1.500.000 de lei. Ele pot fi reluate, însă, în 2022, pentru că în acest an nu sunt șanse să fie finalizate. O altă investiție retrasă de pe lista anului curent este studiul de fezabilitate și întreaga documentație tehnică pentru Uzina de Apă din zona Tapiei – extindere și modernizare sistem de captare (1.500.000 lei). În schimb, pe listă a fost trecut, la același capitol, un studiu de fezabilitate pentru sistemul local integrat de apă și canal, cu 3.000.000 lei plus.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/