În Poiana Lupului se scrie istorie după istorie. Vara lui 2018 aduce la Gărâna încă un eveniment de excepție [VIDEO]

Arată-ne ce poți, Gărâna! 

Peste 20 de ani de festival de jazz, nenumărate ediții de folk, blues și rock, organizate într-una dintre cele mai frumoase zone montane ale județului Caraș-Severin au creat fenomenul din Poiana Lupului – Gărâna, cunoscut astăzi atât la nivel național și mai ales internațional, de iubitorii acestor genuri de muzică.

Și iată că ținutul care aparținea odată așa numiților pemi, migrați cu toții în Germania, a renăscut precum pasărea Phoenix, se adaptează vremurilor și se reinventează an de an, totul spre interesul dezvoltării turistice atât de necesare județului.

Gărâna pune amprenta pe hartă încă o dată

Trei mari festivaluri vor fi organizate în acest an în Poiana Lupului. Festivalul Internațional de Jazz va fi capul de afiș, așa cum ne-a obișnuit, urmat de Folk și de Fusion Gospel, ajuns la cea de-a doua ediție. Gărâna Fusion Festival va avea loc în perioada 3-5 august, ediția din acest an aducând cu ea artiști de renume din toate colțurile lumii. Cei care vor face ca muzica să prindă culoare și să vibreze la poalele Muntelui Semenic sunt:

  • Michael Hill – USA
  • Abdou Mboup – Senegal
  • Rael Wesley Grant – USA
  • Tony Cintron  – USA
  • Joe Bouwei – fondatorul DFUNKT
  • Miguel Lamas – Spania
  • J.B. Tribute Band – Serbia
  • Nemanija Zlatareu & Funktastic Coalition – Serbia
  • Bane Gluvacov Tubacin BAnd – Serbia
  • Rareș Totu – România
  • Corul Visions of Dreams feat Dean Bowman

Biletele și abonamentele s-au pus deja în vânzare. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul www.AmBilet.ro:

  • bilet pentru o zi – Early Bird – 45 de lei
  • abonament pentru două zile – 80 de lei
  • abonament pentru 3 zile – 110 lei
  • bilet pentru o zi – 50 de lei

Celebrii bușteni, mirosul pădurii și al mâncărurilor tradiționale vor delecta publicul sosit la festivalul care va reuni o gamă largă de genuri muzicale: blues avant-garde, jazz avant-garde, rock avant-garde, electronic, funk și nu în ultimul rând, gospel.

Evenimentul, aflat sub organizarea Asociației Multiculturale „Viosions of Dreams” și a unuia dintre cele mai importante nume ale scenei de jazz, rock şi avant-garde ale New York-ului, Dean Bowman, urmărește celebrarea expresivității, a împletirii sufletului cu forța divină, mai ales prin amprenta muzicii gospel, veche tradiție în rândul oamenilor de culoare și ridicată acum la nivel de artă sub aerul puternic al muntelui.

CITEȘTE ȘI: Fusion și gospel în Poiana Lupului! „Visions of Dreams” – un altfel de început la Gărâna [FOTO/VIDEO]

„Îmi doresc cu ardoare ca și acest festival, iată, ajuns acum la cea de-a doua ediție să crească la fel de frumos ca cel de jazz, iar intenția lui Dean Bowman de a sărbători muzica în inima muntelui să nu se piardă în ani și restul să rămână doar o frumoasă amintire”, a spus pentru Express de Banat Mihaela Țugmeanu, coorganizatorul acestui eveniment.

„Tocmai pentru că ne dorim ca lumea să audă de noi și să creștem și mai mult potențialul turistic și valoarea acestei zone, vom recompensa iubitorii acestui gen prin 40 de bilete pentru două persoane, puse la bătaie în cadrul concursului organizat împreună cu redacția voastră și care se va lansa chiar de astăzi, până în 1 august, inclusiv”, a mai declarat Mihaela Țugmeanu.

Rămâneți cu ochii pe Express de Banat! Vom reveni cu detalii despre acest festival!

Vizionați mai jos un interviu cu Dean Bowman, realizat la prima ediție a Festivalului Fusion&Gospel la Gărâna, în august 2017:

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/