VIDEO/FOTO: Vrăjitoarele alungă spiritele rele!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Deși Haloween a trecut, noaptea Sfântului Andrei se apropie cu pași repezi, astfel că elevii Școlii Nr. 7 s-au pregătit să alunge spiritele rele într-un mod inedit.

Agitație mare la sala de sport a unității de învățământ, acolo unde, la finele acestei săptămâni, ciclul primar a muncit intens să susțină un spectacol ca la carte, prin care să marcheze încheierea toamnei. Sărbătoarea Sfântului Andrei, care se apropie cu pași repezi, a fost și ea evidenţiată, printr-un moment inedit, care a „trezit” publicul cu ritmurile rock ale trupei AC/DC.

YouTube video

„Toamna este mirifică din multe puncte de vedere. Este anotimpul recoltei, al vieţuitoarelor care se pregătesc, fiecare în felul ei, pentru anotimpul rece, al şcolii care tot atunci începe… Însă, pe lângă toate acestea, toamna se întâmplă un eveniment miraculos. Peste mai puţin de o săptămână, pe 30 noiembrie, este Sărbătoarea Sfântului Andrei sau Ziua Lupului, cum se mai numeşte, care aduce cu ea o noapte magică, dar şi înfricoșătoare: noaptea în care  vrăjitoarele apar pe pământ, animalele primesc puteri supranaturale şi totul este, astfel, un haos de nedescris! În noaptea de Sfântul Andrei se deschid cerurile”, le-a explicat Rober Chira, elev în clasa a II-a A, spectatorilor prezenți în sală.

Astfel că sfaturile celor mici au ajuns și ele imediat la public, care a fost îndemnat să consume mult usutoi în noaptea de 29 noiembrie, astfel încât să alunge spritele rele și să își petreacă sărbătorile de iarnă în liniște.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157638003657176″]

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Pe lângă „Dansul Vrăjitoarelor”, coordonat de Viorica Vârtopeanu, Ana Maria Vasilescu și Cristina Ardeleanu și oferit de clasele întâi A și B și clasa a II-a A, părinții au avut parte de o gamă completă de momente artistice.  Clasele pregătitoare au cântat și au pregătit o scenetă, îndrumați de Marinica Potocean, Doina Caracalean și Geta Gaita, iar Ioana Farcas și Mirela Dalea au venit în fața părinților cu un dans de excepție, prezentat de elevii din clasa Waldorf.

Expoziție de toamnă
În aceeași locație, elevii au pregătit alături de cadrele didactice o expoziție specifică sezonului.  „La succesul carnavalului au participat în mare măsură părinții elevilor, care s-au implicat la realizarea lucrărilor din legume și fructe, la amenajarea expoziției, la costumarea copiilor, colaborarea dintre Școala 7 și familiile elevilor ei făcând posibilă derularea unui program educativ nonformal intens”, a declarat consilierul educativ Cristina Ardeleanu pentru www.expressdebanat.ro .

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157638003791996″]

Acțiunea s-a derulat sub denumirea „Darurile toamnei”. „Elevii ciclului primar al şcolii  au participat la cele două secţiuni ale activităţii: expoziţia produselor de toamnă,  care a cuprins lucrări din legume şi fructe realizate de elevi în timpul orelor, dar şi cu sprijinul părinţilor, şi o paradă a măştilor. Au fost premiate clasele participante. Bobocii şcolii, elevii din clasele pregătitoare şi cei din clasele I şi a II-a, au prezentat, în deschiderea carnavalului, un scurt moment artistic.  Acţiunea a făcut parte din planul de activităţi al Festivalului Naţional al Şanselor Tale 2013”, a spus Cristiana Schmaler, directorul Şcolii Nr.7 din Reşiţa.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/