UPDATE. În Consiliul Județean Caraș-Severin s-a încălcat legea! L-au „executat” pe Marcel Vela și acum fac pe proștii cu prefectul!

Verdictul cu privire la modul în care Marcel Vela a fost eliminat din Consiliul Județean de către majoritatea PSD-PMP-UNPR de la acea vreme a fost dat de prefectul Florența Albu, numai că factorii de decizie din administrația județeană caută tot felul de pretexte, chiar cu riscul de a fi ridicoli, pentru ca întoarcerea liberalului să fie cât mai mult întârziată!

Vela a fost scos forțat de la masa consilierilor județeni, a fost lăsat fără mandatul de ales județean împotriva voinței sale. Demisia pe care o trimisese pe adresa Consiliului Județean a fost retrasă înainte ca aceasta să ajungă în plen. Cu alte cuvinte, înainte de a se lua cu adevărat act de acea demisie scrisă. Chiar și așa, consilierii PSD, PMP și Mihai Bona, de la UNPR, au ridicat mâna pentru ca Vela să-și piardă mandatul înainte de termen. Evident, liderul PNL a contestat legalitatea hotărârii majorității din Consiliul Județean, ajungându-se la Instituția Prefectului, cu Florența Albu în rol de arbitru.

Decizia prefectului s-a tot lăsat așteptată, pentru că s-a urmărit o soluție justă, de necontestat, în condițiile unei spețe nemaiîntâlnite la nivel de țară, deci neexistând practică în acest sens. În luna august, Instituţia Prefectului a solicitat Consiliului Județean reanalizarea actului administrativ în vederea revocării, numai că, pe motiv că nu pricep ce articole de lege s-ar fi încălcat, reprezentanții administrației județene au început un schimb interminabil de adrese cu Prefectura. Bineînțeles, în tot acest timp, „cazul Vela” a lipsit de pe ordinea de zi a ședințelor de consiliu județean, iar liberalul a fot ținut la ușă. La fel cum se întâmplă și astăzi.

document prefectura

Ce nu se pricepe la Consiliul Județean?! Așa cum se arată și în adresa nr. 13403, din 31 august, ce nu se pricepe ce dispoziții legale au fost încălcate prin adoptarea hotărârii care a însemnat debarcarea lui Vela. Nu se înțelege nici dacă prefectul a realizat sau nu un control de oportunitate sau de legalitate al hotărârii consilierilor județeni. În ziua imediat următoare, Florența Albu a așternut pe o pagină și jumătate argumentele și textele de lege care îi obligă pe aleșii județului să-i facă din nou loc la masă lui Marcel Vela. În primul rând, prefectul le-a explicat celor care, probabil, fac pe proștii, că încetarea mandatului de consilier se constată de către consiliul județean prin hotărâre. Concret, art.10 din Legea 39.2004 spune că „președintele propune adoptarea unei hotărâri prin care se ia act de demisie și se declară locul vacant”. Florența Albu le-a mai explicat că, la momentul adoptării hotărârii prin care Vela a fost exclus, demisia acestuia era deja retrasă.

Considerăm că hotărârea nr.139/15.07.2016 încalcă prevederile legale deoarece consilierul județean, anterior ședinței din data de 15 iulie, a renunțat la demisie, cererea de retragere a demisiei fiind înregistrată la Consiliul Județean Caraș-Severin în data de 14 iulie – se arată în răspunsul Instituției Prefectului

Pentru cei din Consiliul Județean nu a fost nici de data asta suficient de clar, astfel că, în 3 octombrie, prefectul Florența Albu a revenit cu altă adresă oficială în care li s-a explicat că încă din 23 august, când s-a cerut revocarea hotărârii de încetare a mandatului, s-au precizat în mod expres toate actele normative ce au fost încălcate. Mai mult, despre problema oportunității cu privire la actul administrativ în cauză nici nu ar putea fi vorba, explică prefectul, atât timp cât rezultatul controlului în ceea ce privește legalitatea hotărârii CJ a fost solicitat în repetate rânduri chiar de către reprezentanții Consiliului Județean.

Acest joc stupid are toate șansele să înceteze după 11 decembrie, pentru că Marcel Vela vrea să dea mandatul de consilier județean pe unul de senator. Altfel, interesele cetățenilor județului vor rămâne în continuare pe plan secund, mai important dovedindu-se a fi pentru actuala majoritate PSD-PMP-UNPR să împiedice revenirea lui Vela.

UPDATE, ora 11.40

În replică, forul județean dă asigurări că nu au fost încălcate prevederile niciunei legi: „Legat de prevederile legale încălcate considerăm că acestea nu există, retractarea demisiei nefiind prevăzută în vreun act normativ. Lipsa unui precedent în speţa enunţată face ca singura entitate abilitată în emiterea unei soluţii să fie instanţa de judecată. Facem cunoscut faptul că Instituţia Prefectului Judeţul Caraş-Severin şi Consiliului Județean Caraș-Severin sunt părţi în dosarul cu nr. 5639/115/2016, fără termen în cunoştinţă”, transmite Consiliul Județean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/