În comuna Berzasca lucrările de cadastrare s-ar putea încheia la sfârșitul anului

berzasca

Prima etapă a lucrărilor de cadastrare sistematică a fost încheiată în cele cinci localități ale comunei: Berzasca, Bigăr, Cozla, Drencova și Liubcova.

După cum a precizat primarul Petru Nicolae Furdui, „în primă fază, conform contractului de implementare, au fost făcute identificările în teren, s-au efectuat măsurătorile aferente în intravilanul și extravilanul așezărilor și s-au înregistrat clădirile și terenurile pe baza documentelor deținute de către proprietari. În cea de-a doua fază se va trece la identificarea în teren, ceea ce noi credem că până la sfârșitul acestui an va fie gata”.

Cadastrul este un sistem unitar și obligatoriu de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile de pe teritoriul țării, din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic, prin care se realizează identificarea, înregistrarea şi reprezentarea lor în registre și pe hărți și planuri cadastrale, indiferent de destinația lor sau de proprietar. De asemenea, lucrările de cadastru se execută cu scopul de a pune la dispoziția celor interesați, în orice moment, date reale și complete referitoare la bunurile imobile și se finalizează cu înscrierea în cartea funciară.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În altă ordine de idei, edilul din Berzasca și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că nu a primit niciun ban la împărțirea sumelor alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului. Spune că sunt foarte multe probleme care își așteaptă rezolvarea și chiar riscă să nu poată încheia anul. „Oamenii din Primărie vin la serviciu în continuare chiar dacă nu mai avem bani pentru plata salariilor. Sunt conștienți că momentan nu avem soluție și trebuie să asigurăm serviciile pentru populație. Plata salariilor personalului din Primărie va întârzia. Noroc că banii pentru asistații sociali vin direct de la buget”, a mai menționat primarul Petru Nicolae Furdui.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/