În cine mai poți avea încredere astăzi…?

Nu am mai vorbit de multă vreme despre informațiile contradictorii care ni se furnizează. Și nu mă refer la vreo bătrânică de la colț de stradă sau la vreun amic cu gura mare, ci la instituții importante. Cum ar fi cele care țin de domeniul sănătății, cel mai arzător sector în această perioadă.

Astăzi n-o să ne referim la cifre în privința cazurilor de coronavirus, a deceselor sau a îmbolnăvirilor. Ne referim la ceva (poate) mai grav. În această dimineață, Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, ne anunța că spitalele din Reșița și din Caransebeș nu mai au doze de Remdesivir, medicamentul care se administrează pacienților cu COVID-19 de pe secțiile ATI, adică cei care se află în stare gravă. Situația ar trena de săptămâna trecută. Potrivit aceleiași informări, Ministerul Sănătății va răspunde solicitărilor acolo unde ar fi vorba despre urgențe, asta până când va distribui cele 18.000 de doze cumpărate de la Comisia Europeană.

Declarația completă este aici: Spitalele din Caraș-Severin au rămas fără Remdesivir! Se așteaptă ajutor de la Ministerul Sănătății

Se pare că informația este doar pe jumătate adevărată. Da, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și-a epuizat stocul de Remdesivir, dar, surpriză, spitalul din Reșița nu! Am aflat că Spitalul Județean de Urgență Reșița încă are disponibile 25 de doze din medicamentul antiviral.

Așadar, în cine mai poți avea încredere astăzi dacă nici măcar în autorități nu se mai poate? Cine are interesul să spună că nu mai sunt medicamente acolo unde totuși mai sunt? De ce apar astfel de greșeli? Cine răspunde pentru informații false?

Din păcate, nu este singura eroare în această perioadă critică. Stați cu ochii pe noi! Vom reveni și cu alte „neconcordanțe” care ne sunt transmise periodic și pe care, se pare, nimeni nu are interesul să le remedieze.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/