În căutare de excavatoriști! Meridian 22 are nevoie de personal pentru a demara branșarea blocurilor la noua rețea

muncitori meridian lugoj

Operatorul de apă-canal Meridian 22, desemnat de administrația municipiului Lugoj ca principalul executant al programului de branșări la noua rețea de apă, se află în criză de personal calificat în instalații de apă și canalizare și de șoferi pentru excavatoare și autoutilitare de transportat materiale.

În prezent societatea lugojeană dispune doar de doi instalatori specializați și alți câțiva lucrători necalificați, care fac față cu greu avariilor zilnice de pe rețelele de apă și canalizare. Primăria Lugoj a anunțat că are în vedere să branșeze peste 500 de blocuri la noua rețea, sarcină aproape imposibilă în condițiile de personal actuale.

„Vom începe lucrările de branșare cu cei de la Meridian 22. La volumul de lucrări pe care îl dorim, evident mai au nevoie de oameni și sperăm să putem angaja în perioada următoare, deși este o problemă să găsim instalatori. Mai avem nevoie și de șoferi pentru mașinile de transportat echipamente, utilaje și personal. Vom începe cu două echipe”, a explicat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Operatorul ar avea nevoie de cel puțin doi-trei instalatori, 4-6 muncitori necalificați și doi-trei lucrători pe excavator. Lucrările nu vor putea fi demarate fără să fie achiziționate și utilajele promise de administrația locală. Procedura de achiziție este prevăzută după votarea bugetului, în plan figurând două excavatoare de 3,5 tone, o platformă remorcabilă de transport, două autoutilitare de 3,5 tone cu cabină pentru lucrători și spațiu de depozitare materiale și echipamente pentru intervenție, două compactoare și un camion de 12 tone dotat cu macara și benă basculabilă și cu posibilități de atașare a unei lame pentru deszăpezire și a unei sărărițe.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/