În Mociur, lumina se mai aprinde doar pe bani

Furturile de energie electrică iau sfârşit odată cu preluarea imobilelor de către administraţia publică locală.

Cunoscut drept Pantelimonul reşiţean, Mociurul este unul dintre cartierele rău-famate, în care blocurile fără geamuri sunt împodobite de nelipsitele antene parabolice, dovadă a unor priorităţi cu totul ieşite din comun. Faptul că se fură curent electric mai ceva ca în codru nu este o noutate, nici pentru cei de la Enel şi nici pentru jandarmii care au escortat de nenumărate ori reprezentanţii societăţii în vederea debranşării racordului ilegal de la reţeaua electrică de alimentare.

Locatarii celor două blocuri din Mociur ocupă ilegal 180 de apartamente, ceea ce face imposibilă branşarea locuinţelor în mod legal la reţeaua de energie electrică. Mai exact, Enel nu poate încheia contract cu niciunul dintre locatari, atâta vreme cât aceştia stau acolo fără drept. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Reşiţa şi ai Poliţiei Locale, împreună cu un grup de locuitori din cartierul Mociur, s-au deplasat ieri la sediul Enel pentru analizarea acestei probleme. În urma discuţiilor purtate, s-a stabilit că este necesară o strânsă colaborare între aceste instituţii pentru stoparea consumului fraudulos de energie electrică.

“Din cauză că se fură curent la cele două blocuri de nefamilişti, au de suferit şi ceilalţi locuitori. Asta pentru că foarte des au loc întreruperi ale energiei electrice şi suntem obligaţi să stăm în întuneric. În plus, la intrarea în cartier, peste noapte a apărut o groapă de gunoi, iar mirosul este insuportabil. Şi drumul de acces este foarte rău. Vă rugăm să luaţi măsuri sau să încercaţi să stopaţi acest fenomen”, a declarat un locuitor al cartierului Mociur, prezent la cea mai recentă şedinţă de Consiliu Local.

Administraţia locală efectuează demersuri pentru identificarea tuturor persoanelor care trăiesc în cele două imobile. De asemenea, Primăria intenţionează să reabiliteze blocurile, ceea ce implică şi racordul la reţeaua electrică de alimentare. Ulterior, locuinţele vor fi supuse procedurii de închiriere.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/