În Caraş-Severin, banii fac pământul să se-nvârtă! Vicele Ghiorghioni a trucat un dosar penal!

Prins în flagrant când lua şpagă, Ionesie Ghiorghioni se vede încolţit tot mai tare de procurorii DNA!

Aceştia îl acuză mai nou de folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit după ce a încercat să-i determine pe foştii primari PDL şi PNL plecaţi la PSD să tragă la prezidenţiale cu Johannis. Totul, la îndemnul lui Sorin Frunzăverde, după cum susţine DNA. Mai mult, a plătit pentru mărturia mincinoasă a mai multor martori ca să scape de un dosar penal deschis ca urmare a accidentului pe care l-a provocat la volanul Dusterului Consiliului Judeţean, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Situaţia lui Ghiorghioni poate deveni dramatică, numeroasele dosare penale în care acesta a fost implicat şi soluţionate cu neînceperea urmăririi penale fiind revizuite acum, existând suspiciuni că unele dintre ele ar fi fost tratate superficial, ca şi cel al accidentului.

„La data de 18.11.2014, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, Ionesie Ghiorghioni s-a urcat la volanul autovehiculului Consiliului Judeţean Caraş Severin. În jurul orelor 21.25, Ionesie Ghiorghioni a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DN 68, la ieșirea din localitatea Băuțar, sens de mers spre comuna Bucova, pe raza județului Caraș-Severin. Ionesie Ghiorghioni nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers când a intenţionat să intre, prin viraj-stânga, pe un drum lăturalnic, intersectând Drumul Naţional 68. În acel moment, maşina condusă de Ionesie Ghiorghioni a intrat în coliziune cu autovehiculul marca (…) , înmatriculat în (…) , condus de (…), ce se deplasa regulamentar din sens opus. În urma impactului dintre cele două autovehicule autoturismul marca (…) a derapat și s-a rostogolit în afara carosabilului; totodată, a rezultat și vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului (…), respectiv (…), a lui Ghiorghioni Ionesie, precum și a pasagerului din autoturismul condus de Ghiorghioni Ionesie, (…)”, a reţinut procurorul DNA în rechizitoriul prin care Ghiorghioni şi Frunzăverde au fost trimişi în judecată.

Pentru a scăpa de răspunderea penală, vicele CJ şi-a folosit puterea şi banii. „Imediat după accident, înainte de sosirea organelor de poliţie, Ionesie Ghiorghioni i-a cerut lui (…) să declare că el se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului, deşi acest lucru nu era adevărat. (…) a acceptat să declare astfel întrucât Ionesie Ghiorghioni era şeful său şi i-a fost frică să nu îşi piardă locul de muncă dacă nu declară astfel cum îi cere Ionesie Ghiorghioni; în acelaşi timp, Ghiorghioni îl ajutase financiar în trecut. Totodată, Ionesie Ghiorghioni i-a cerut şi lui (…), şoferul autoturismului cu care intrase în coliziune, să declare că la volanul autoturismului marca (…) se afla (…), promiţându-i că îi va plăti reparaţiile maşinii sau îl va ajuta cu o altă maşină. Ionesie Ghiorghioni i-a cerut şi lui (…), pasagerul din maşina sa, să declare că autoturismul marca (…) a fost condus de (…), lucru cu care acesta a fost de acord. Solicitările lui Ghiorghioni Ionesie au avut succes, având în vedere influenţa şi autoritatea de care se bucura acesta în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedinte al Composesoratului Bucova”, mai arată DNA.

În consecinţă, toate aceste persoane au declarat organelor de cercetare penală că cel care a condus autoturismul în momentul impactului a fost cu totul şi cu totul altcineva decât vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Manevrele pentru a scăpa basma curată nu s-au oprit însă aici. „Toate aceste demersuri au fost făcute de Ionesie Ghiorghioni pentru a se sustrage de la suportarea consecinţelor legale, având în vedere că a condus autoturismul marca (…) în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice – lucru care i-ar fi atras răspunderea contravenţională sau penală, precum şi eventualul regres al societăţii de asigurări împotriva sa pentru despăgubirile achitate. De asemenea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a emis un act intitulat „Împuternicire”, prin care se atesta în mod neconform realităţii faptul că în data de 18.11.2014 (…) a fost împuternicit să conducă autoturismul Consiliului Judeţean Caraş Severin. Ulterior, Ghiorghioni Ionesie a folosit această împuternicire, depunând-o în dosarul de daune al societăţii de asigurare”, a mai reţinut procurorul de caz.

Maşina lui Ionesie Ghiorghioni a fost adusă în atenţia Poliţiei şi cu altă ocazie, când mai multe autoturisme au fost găsite avariate într-o parcare din Oţelu Roşu. Unii martori au susţinut atunci că l-ar fi văzut pe Ghiorghioni coborând cu mare dificultate de la volan, dar oficial lucrurile nu au stat deloc aşa. În prezent, Ghiorghioni se află sub control judiciar!

Comments

  1. Vector says:

    e generalizata coruptia in aceasta tara. a avut mare grija clica basista ca in cei 10 ani sa faca din coruptie, politica de stat si mandrie nationala , brand romanesc.

  2. Resitean says:

    N-au nicio treaba . Ne privesc ca pe niste viermi acesti umflati. N-ai vede unul sa se spanzure pentru faptele savarsite.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/