Primarul Felix Borcean a numărat la final de an proiectele implementate în anul care se încheie astăzi sau aflate în derulare și a adunat sumele de bani investiți ajungând la un buget-record!
Nu mai puțin de 8 proiecte finanțate din fonduri europene au fost finalizate de municipalitate în 2023, valoarea lor totală fiind de 66,3 milioane lei. E vorba despre amenajarea și conservarea ruinelor Bisericii medievala de secol XII-XIV, de întocmirea studiilor pentru sistem integrat de mobilitate urbană durabilă și revitalizarea spațiilor verzi, de două proiecte privind gestionarea crizei sanitare COVID-19, în unitățile de învățământ și în municipiul Caransebeș, acesta din urmă fiind în valoare de 38 milioane lei. Totodată s-a consolidat din bani europeni infrastructura medicală a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, printr-o investiție de 12 milioane de lei și s-a înființat un centru de zi pentru persoane vârstnice. Alte aproape 6 milioane de lei s-au cheltuit pentru servicii publice performante furnizate cetățenilor municipiului Caransebeș, servicii partajate eficient.
Proiecte finanțate din fonduri europene și guvernamentale, în valoare de 164,1 milioane lei, sunt în derulare și vor continua în 2024. Se construiesc o creșă medie și un bazin de înot didactic, se dotează cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive, unitățile de învățământ din oraș, se renovează energetic clădirile rezidențiale multifamiliale, precum și Liceul Tehnologic Decebal, Corp B – Școala Generală nr. 2, Colegiul Național Traian Doda, Corp B – Școala Generală nr. 8, Internatul Școlar de pe Strada N. Popeea, Liceul Tehnologic Decebal și Grădinița PP4.
În implementare se află și proiectul privind modernizarea transportului public prin achiziția de autobuze electrice. Se derulează și anul viitor proiectul prin care se urmărește promovarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor electrice, dar și cel legat de eficientizarea și digitalizarea, prin intermediul soluțiilor IT&C, a interacțiunilor dintre cetățeni și administrația publică. În 2024 se vor mai finaliza și alte 4 proiecte: creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic „Dacia”, modernizarea și extinderea trotuarelor, modernizarea străzilor și construirea de insule ecologice.
În 2023 s-au finanțat însă și destule investiții din bugetul local al municipiului Caransebeș. 15 dintre ele sunt deja finalizate: achiziția de aparate încasări taxe și impozite, modernizarea sistemului de securitate la sediul Primăriei și la serviciul de taxe și impozite, consolidarea planșeului Colegiului Național Traian Doda, achiziționarea uni unit dentar pentru cabinetul stomatologic de la “CD Loga”, modernizarea bibliotecii Colegiului Național Traian Doda, lucrările de amenajare a sălii de radiologie a spitalului de boli infecțioase, proiectarea și execuția locurilor de joacă de pe Aleea Sportivilor, gazonul sintetic de la baza sportivă Jupa.
S-a realizat totodată extinderea rețelei de gaze în zonele Valea Cenchii – Teiuș – Gării, s-au reabilitat fântâna arteziană de pe str. N. Corneanu și amfiteatrul de vară din cartierul Teiuș. S-au reabilitat și trotuarele de pe str. V. Alecsandri, parcarea din zona centrală, str. Decebal, Piața Lemnelor, str. M. Kogălniceanu, curtea interioară a Colegiului Național C.D. Loga, dar și străzile G. Buitu, zona ACH și Piața Sf. Gheorghe. S-au pietruit unele drumuri și s-a reabilitat în acest an padocul de animale. Pentru toate acestea au fost alocați de la bugetul local 9 milioane de lei.
Alți 2 milioane de lei din bugetul propriu au fost alocați pentru 3 proiecte care au început anul acesta, dar care au termen finalizare 2024: revitalizarea spațiilor verzi și aleilor în cartierul Pipirig, realizarea rigolelor în același cartier, reabilitarea și relocarea grădiniței Jupa.