Implicare în comunitate! Flavia Cut, din nou nominalizată la Gala Profesorul Anului din mediul rural

flavia cut
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Flavia Lorena Cut Lupulescu, directorul Școlii Gimnaziale Boldur, a fost nominalizată pentru al doilea an consecutiv la secțiunea „Implicare în comunitate” din cadrul Galei Profesorul Anului în mediul rural 2023, eveniment aflat anul acesta la cea de-a doua ediție.

„Am primit în total 390 de nominalizări care au fost jurizate de către 46 de profesori, alumni și membri ai echipei Teach for Romania (în etapa de preselecții) și 25 persoane din domenii precum: mediul ONG, companii, instituții publice, media și Consiliul Național al Elevilor, care au fost implicate în etapa de jurizare. Educația din România are nevoie de profesori lideri și le mulțumim tuturor membrilor juriului care s-au alăturat în ultima și cea mai importantă etapă a jurizării”, transmit reprezentanții Teach for Romania.

Adevărat model de bună practică în întreg județul și nu numai, prof. Flavia Cut Lupulescu se află pe lista finaliștilor categoriei „Implicarea în comunitate”, fiind singurul cadru didactic din Timiș nominalizat pentru Gală. Din juriul categoriei fac parte Marian Daragiu – Ministerul Educației, Claudia Costea – Asociația Pirita Children, Alexandra Popescu – Consiliul Național al Elevilor, Cătălina Nicola – Fundația Autonom și Marcel Bartic – Europa FM.

Muzeul TM

Recunoscută pentru lupta permanentă împotriva abandonului școlar, promovarea incluziunii sociale a tuturor elevilor, dar și pentru numeroasele proiecte naționale și internaționale inedite pe care le-a inițiat și desfășurat cu succes la Școala din Boldur, pe care o conduce din 2020, la Gala Profesorului Anului din mediul rural, ediția 2022, prof. Flavia Cut Lupulescu s-a clasat pe locul III la categoria Implicare în comunitate.

Anunțarea câștigătorilor pentru fiecare categorie a Galei din acest an va avea loc la data de 23 februarie.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/