Mult de muncă! Peste 3.300 de misiuni au avut anul trecut pompierii lugojeni

amenintare cu bomba la Timisoara
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au înregistrat 3.375 misiuni specifice pe parcursul anului trecut.

Din numărul total de solicitări, 1.599 au fost pentru acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD. Cele mai importante dintre acestea sunt următoarele:  pompierii lugojeni au acționat pentru stingerea a 89 incendii cu pagube și 190 incendii de vegetație uscată și miriște, în raionul de intervenție. În perioada de referință, 11 animale au fost salvate de către pompierii lugojeni, care, în plus, au mai executat alte 23 de misiuni de sprijin.

De asemenea, echipajele de intervenție ale detașamentului  au fost solicitate să intervină în urma producerii a 18 accidente rutiere și feroviare.

Pe tot parcursul anului 2022, pompierii lugojeni au desfășurat exerciții cu forțe și mijloace în teren, precum și recunoașteri zilnice în unitățile spitalicești.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Tot în cursul anului trecut, la nivelul întregului județ, pompierii timișeni au efectuat 32. 740 de misiuni. O pondere de aproximativ 90% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD. A fost solicitată intervenția echipajelor medicale în 22.406 misiuni, fiind asistate 22.742 de persoane, din care 21.204 adulți și 1.538 copii.

Pompierii militari timișeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 656 incendii cu pagube înregistrate la nivelul județului. Alte 125 misiuni au constat în efectuarea cercetării, măsurătorilor și marcarea zonelor contaminate. În 25 situații s-a acționate de către echipa pirotehnică pentru asanarea muniției rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare.

Totodată, echipajele de intervenție au fost solicitate să intervină în urma producerii a 798 accidente rutiere și feroviare, cazuri în care au fost asistate 971 persoane și care s-au soldat cu 4 decese.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/